12 februarie 2018 — Evocări

Alexandru Davila

Pe 12 februarie 1862 s-a născut la Golești Alexandru Davila (m. 19 octombrie 1929, București, după o lungă paralizie generată de o tentativă de asasinat din 1915, când un servitor îi înfige un pumnal până în creier, când dormea). Fiu al generalului Carol Davila, fondator al medicinei românești moderne, și al unei nepoate a lui Dinicu Golescu (Ana Racoviță), eleva la un gimnaziu al lui V.A. Urechia,  s-a reorientat de timpuriu dinspre o carieră diplomatică spre administrație (a lucrat și în poliție, ocupându-se inclusiv de intermedierea aventurilor erotice ale prințului Carol Caraiman), apoi spre teatru și literatura dramatică. A avut și o viață sentimentală furtunoasă; prima soție, Hortense Kreminger (de care se desparte după câteva luni), fiind cea care i-a prilejuit ultima pasiune lui Alexandru Odobescu, făcându-l să se și sinucidă prin supradoză de morfină. Era însă cunoscut ca homosexual. După o serie de episoade dramatice lejere (farse de salon: Le Cotillon ș.a., comedii ușoare, improvizații folclorice), drama istorică Vlaicu-Vodă (1902) îl face nu doar celebru, ci și semnificativ în istoria teatrului autohton. Important reformator în domeniu, director al Teatrului Național între 1905-1908 și 1912-1914, va avea o carieră spectaculoasă, dar tensionată: manifestația violent reprimată a studenților naționaliști conduși de N. Iorga (13 martie 1906) îl obligă să retragă de pe afiș piesele în limba franceză – fără succes însă. Inaugurează, în 1909, o companie dramatică proprie, cu cei mai buni actori ai momentului, onorată de I.L. Caragiale prin pieseta Începem!  Parte a articolelor sale programatice, avizate în materie de teorie și practică teatrală, vor fi editate postum, ca și corespondența lui. Lider al Societății Scriitorilor, fondator al unui cerc bibliofil, își supraviețuiește aproape 15 ani, într-un fotoliu cu rotile, după oribilul incident, care-l făcuse pe Arghezi să-i scrie, prematur, necrologul. Capodopera sa Vlaicu Vodă era proiectată ca primă parte dintr-o trilogie istorică, Mirciada, rămasă nescrisă (tragedia în versuri Sutașul Troian, redactată fragmentar, e un fel de coda a acesteia). E o piesă politic-diplomatică de calibru, magistral construită în stil neoclasic, cu personaje memorabile (Vlaicu, Doamna Clara, Rumân Grue ș.a.) și o morală subtilă, reper al dramaturgiei noastre istorice. Tot în versuri a fost scrisă și mult mai modesta, triumfalista Balada strămoșilor a lăsat și o  memorialistică de bună calitate – portrete exotice și amintiri din teatru în cel mai bun stil evocator al secolului 19 (Din torsul zilelor). O memorialistică dictată însă, ca și versurile și articolele de după atac: omul devenise incapabil să scrie.

Text de Paul Cernat.

Foto : https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Davila