Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”

Apartamentul în care se află în prezent Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” a fost achiziționat de familia Minulescu în anul 1934. În 1991, Mioara Laurenția Minulescu, fiica lui Ion Minulescu, artist plastic, a lăsat apartamentul și patrimoniul aflat în el, prin testament, Muzeului Național al Literaturii Române. Colecția aflată în apartamentul poetului Ion Minulescu (1881-1944) cuprinde documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii inedite și o colecție impresionantă de tablouri și sculpturi. Printre semnatarii operelor de artă aflate aici se numără Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Iosif Iser, Victor Brauner, Camil Ressu, Lucian Grigorescu, Cecilia Cuțescu Storck, M. H. Maxy, Al. Satmari,  Oscar Han, iar unele lucrări sunt realizate chiar de Claudia Millian (1887-1961), soția poetului.

→ TUR VIRTUAL

Galerie Foto