17 octombrie 2017 — Evenimente

„Centenar Horia Lovinescu – Omul și opera”

Muzeul Naţional al Literaturii Române, în colaborare cu Teatrul Dramaturgilor Români, organizează joi, 19 octombrie 2017, de la ora 13.00, la sediul instituţiei din Strada Nicolae Creţulescu nr. 8, un eveniment dedicat lui Horia Lovinescu sub numele „Centenar Horia Lovinescu – Omul și opera”  din ciclul „Teatrul românesc, sub dictatura comunistă”.
Muzeul Naţional al Literaturii Române îşi onorează, constant, şi misiunea de cercetare critică a istoriei literaturii noastre, îndreptată, în cazul de faţă, spre teatru. La acest eveniment participă critici şi oameni de teatru, regizori, actori, personalităţi implicate şi înainte de 1989, dar şi acum, în susţinerea, deloc uşoară – nici atunci, dar nici acum – a culturii şi artei româneşti, iar cei care vor lua cuvântul sunt acad. Eugen Simion, Silviu Angelescu, Florica Ichim, Doina Papp, Ion Cocora, Mircea Cornişteanu, Alexandru Repan și Raluca Gheorghiu. Amfitrioni vor fi Lucia Verona şi Ioan Cristescu. Moderator Mihai Ispirescu. Actorii Alexandru Repan și Raluca Gheorghiu vor lectura din piesa „Jocul vieții și al morții in deșertul de cenușă” de Horia Lovinescu.
„- De ce te-ai speriat, tată? Nu știi că nu mi se poate întâmpla nimic? Voiam să spun că în pustietatea asta niciunuia dintre noi nu i se poate întâmpla nimic. E atâta liniște… Doar câte o pasăre din când în când îți mai tulbură gândurile.
– Păsările astea vin din ce în ce mai des. De unde-or fi venind și ce mănâncă ele?
– Poate că așteaptă stârvurile noastre.”
La sfârșitul lumii va începe iar o altă lume, de la capăt. Într-un deșert post-apocaliptic mai viețuiesc trei oameni: un tată cu fiul său, Abel, și o fată. Nu poate fi vorba de fericire în viața lor, dar o anumită comoditate dată de repetarea acelorași cuvinte zi de zi există. Toți se cunosc unii pe alții și li s-a acrit de atâta cunoaștere, dar alternativă nu au, așa că domnește un fel de pace mocnită. Liniștea lor este spartă de sosirea lui Cain, principiul violenței și al supraviețuirii cu orice preț, cel care va reconfigura relațiile între cei trei, își va ucide fratele și va da un șut în spate lumii, propulsând-o înainte.
 „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” nu este o piesă la îndemână. Trimiterile biblice, reperele culturale, simbolurile, arhetipurile din care Horia Lovinescu a construit structura acestui text creează o lume ce nu se lasă uşor cucerită.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, Agenţia deCarte.ro, publicația on-line IQool.