Expoziția MNLR

După aproape 3 ani, prin expoziția de bază, vernisată în data de 21 martie a acestui an, redăm bucureștenilor patrimoniul literar românesc și ne îndeplinim misiunea de a-l valorifica pentru public.

Conceptul curatorial propus de o echipă mixtă de muzeografi, filologi, arhitecți și designeri a urmărit din prima clipă ideea că vizita la muzeu trebuie să fie în sine o experiență – de neuitat și pe care să vrei s-o retrăiești. Am căutat așadar mereu elementul de surpriză și ineditul, într-un discurs care să-i vorbească însă vizitatorului pe limba lui și care să răspundă sensibilității contemporane în general.

Prin urmare, pornind de la constatarea că viziunea cronologică (deși consacrată) e doar un mod, printre altele, de a structura informația și de a (re)compune tabloul unui fenomen, am decis să recurgem la criterii alternative de gândire și ordonare a literaturii române ca subiect (și obiect) al unei expoziții de bază. Lăsând așadar criteriul cronologic undeva în fundal (cu alte cuvinte, neeliminându-l întru totul – ar fi și imposibil), am adus în prim-plan principiul tematic, asociațiile de idei, afinitățile și contrastele deopotrivă. Toate acestea au creat situații neașteptate și spectaculoase, din care literatura română reiese vie și respiră un aer înnoitor.

Tematizarea literară se reflectă nu doar în micro-discursul muzeografic al fiecărei vitrine sau săli, ci chiar în delimitarea spațială a muzeului. Astfel că împărțirea expoziției, pe etaje, s-a realizat în funcție de genurile literare majore: parterul este dedicat poeziei, etajul – prozei, criticii literare și eseisticii, iar mansarda – teatrului și ecranizărilor. Fiecare sală este, la rândul ei, gândită ca un spațiu autonom, ilustrând o tematică anume (limbajul poetic, personaje celebre, mari povestitori etc.).

Ne-am imaginat literatura română nu ca pe o axă a timpului, ci mai degrabă ca pe o hartă uriașă, cu nenumărate nervuri și legături posibile, unele vizibile sau deja cunoscute, altele latente și nemaiîntâlnite. De altfel, structura labirintică a casei a contribuit decisiv la crearea unei astfel de scenografii, în care scriitori de generații sau orientări diferite ajung totuși să poarte un dialog și să comunice noi înțelesuri dincolo de rubricile de manual școlar. Astfel că nu concepte teoretice și lungi demonstrații de istorie literară am vrut să transmitem, ci bucuria întâlnirii dintre text și cititorul posibil, dintre omenescul marilor și micilor autori care au făcut o literatură și noi cei de astăzi. Suntem ferm convinși că misiunea unui muzeu își conține un paradox absolut necesar, de la care nu trebuie să se îndepărteze și pe care trebuie să-l trăiască în chiar deplinătatea sa, și anume că muzeul e un spațiu cultural de graniță, la intersecția dintre educare și divertisment (entertainment), de unde și termenul relativ recent de „infotainment”. Noua expoziție a Muzeului Național al Literaturii Române nu este, așadar, un simplu depozitar de informație, ci o experiență – a mirării, a bucuriei, a descoperirii continue, a creativității.

Designul minimalist și neutru, într-o stilistică monocromă, liniile vitrinelor, de o geometrie cât mai simplă – dar nu lipsite de câteva elemente-surpriză –, și luminile mai degrabă reci, „de laborator”, dau ocazia, o dată în plus, obiectelor să-și pună în scenă propria poveste. Dimensiunea interactivă, a tehnicului și a digitalului (cutia poștală), a realității augmentate (holodeck-ul), complementară oricărui discurs muzeografic modern, este și ea prezentă și în continuă actualizare.

TUR VIRTUAL

Galerie Foto

Galerie Video