Laborator

Această artă migăloasă și totodată spectaculoasă meserie, activitate de chilie mânăstirească desfășurată departe de luminile strălucitoare ale expozițiilor și flash-urilor evenimentelor publice, se învață și se înfăptuiește, cu abnegație și modestie (dar nu fără conștiința orgolioasă a necesității ei vitale) de peste 38 de ani în Laboratorul de restaurare al Muzeului Național al Literaturii Române, unde zeci de mii de pagini manuscrise, mii de cărți ori periodice și-au reînprospătat miraculoasa putere de a înfrunta capcanele lacome ale timpului devorator.

În această aproape secretă alchimie a restaurării filei de hârtie, în care cartea își află mult dorita ”tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, nu sunt mulți cei inițiați, iar condițiile net defavorabile clor devotați patrimoniului cultural în aceste sălbatice vremuri ale tranziției, fac ca ei să fi tot mai puțini. 

Faptul că în laboratorul nostru sunt tineri care au învățat și învață încă și astăzi știința restaurării ține aproape de un miracol care nu se explică decât prin tainica frumusețe a acestei munci anonime. Căci obiectul patrimonial restaurat este asemeni unui iceberg: partea lui ușor vizibilă în ”Sanctuarul cărții” din muzeul nostru sau în vitrinele altor biblioteci nu ”trădează” decât o infimă parte din munca tăcută depusă de conservatori, investigatori și restauratori pentru redarea vieții acestuia, în procesul zilnic de conservare activă, dezinfecții și dezinsecții, investigații infinitezimale, tratamente chimice și spălări, restaurări ale blocului de carte și ale copertelor și atâtea alte operațiuni aflate, asemenea chirurgiei, între tehnică și inspirație.

Câteva din tainele cotidiene ale colegilor noștri pot fi descifrate acum în paginile site-ului. Meseria aceasta rară se arată astfel a fi o meditație asupra existenței cărții, restaurarea – o gândire concretă asupra perenității valorilor ca și asupra destinului lor. Încercăm să arătăm vizitatorilor noștri și cum se pot salva edițiile rare, cărțile vechi, periodicele altor vremuri, manuscrisele și cum ei înșiși ar putea să prevină cauzele care duc la îmbolnăvirea acestora, participând alături de noi, într-o necesară complicitate, la victoria bibliotecii asupra zădărniciei care ne pândește.

Mii de tipărituri și nenumărate manuscrise românești și de pe alte străine meleaguri restauratu-s-au cu migală în acești ani de neostenită trudă. Dintre multele piese care și-au început o nouă viață trecând prin mâinile restauratorilor noștri transcriem câteva titluri: ”Cazania lui Varlaam”, 1643; ”Noul Testament de la Bălgrad”, 1648; Dosofei ”Psaltirea pre versuri tocmită” și ”Psaltirea slavo-română”; ”Octoihuri”; ”Acatistiere”; ”Penticostare”, Periodice rare și vechi ”Magazin istoric pentru Dacia”, ”Dacia Litarară”, ”Foaia Duminicii” 1837; Leonhartus Fuchsius ”De historia stirpium...” Tubingen, 1542 (tratat cu plante medicinale, cu o mie de xilogravuri, colorate manual); Daniel Senertius ”Opere”, Lugdun, 1666; Yohannes Hieronymus Pulverinus ”De curandis feribus methodica et plena ratio”, Napoli, 1584; Carte-manuscris ”Tetraevanghel” (manuscris slavon), sec. al XV-lea; ”Molitvenic” (manuscris slavon) sec. Al XVII-lea; M. Eminescu, rapoarte de revizor școlar, poeziile ”La steaua” și ”S-a dus amorul”, scrisori către S. Botnărescu, I. Slavici, T. Maiorescu; Hrisov de împropietărire a unui strămoș al lui V.I. Popa, emis la Curtea lui Ștefan cel Mare în 1493 – pergament; Manuscris miniat ”Versuri musicești, compuse de Anton Pann”; Revista ”Moftul Român”; M. Sadoveanu – romanul ”Neagra Șarului”; Plotin ”Opera filosofică” Basel, 1580; Scrisori I.H. Rădulescu; D. Bolintineanu –manuscrisul poeziei ”Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazu”, Antim Ivireanu ”Evanghelia de la Snagov” 1697; ”Evanghelie” Blaj, 1776.