Glisează meniul stânga/dreapta
15 September 2026 — Festival
Seara inaugurală a continuat cu lecturile publice, unul dintre momentele definitorii ale Festivalului Internațional de Poezie București, în care întâlnirea dintre poet și public se produce direct, prin voce și prezență.
Au citit Anca Ioana Câdă, Magda Cârneci, Mihai Firică, Diogo Margues, Călin-Andrei Mihăilescu, Ștefan Mitroi, Ion Mureșan, Dumitru Păcuraru, Simona Popescu și George Vulturescu, reunind experiențe, generații și geografii poetice diferite. Întâlnirea a fost moderată de Dinu Flămând.
Citit cu voce tare, poemul părăsește pentru câteva clipe pagina și capătă respirația celui care l-a scris. În această apropiere nemijlocită, publicul descoperă dincolo de text ritmul, tăcerile, ezitările și intensitatea vocii poetului, iar lectura devine ea însăși o formă de întâlnire.
Seara s-a încheiat cu „Deasupra pământului, sub cer”, lectura-performance susținută de poetul sloven Aleš Šteger, alături de acordeonistul și compozitorul Jure Tori, cu care colaborează de șapte ani. Muzicalitatea poeziei lui Šteger și compozițiile lui Jure Tori au construit un spațiu comun al versului și al sunetului, într-un ritual performativ în care rostirea, muzica și prezența scenică s-au completat reciproc.
Între pământ și cer, între cuvânt și muzică, finalul primei seri a oferit poate una dintre cele mai frumoase imagini ale ediției SLOW GUN POETRY / POEZIE CU BĂTAIE LUNGĂ: poezia care își părăsește pagina pentru a deveni voce, sunet și experiență împărtășită.
Credit foto: Dan Marinescu