18 septembrie 2019 — Ateliere

Festivalul cultural latino-american | 3 – 4 octombrie 2019

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu reprezentanțele diplomatice ale țărilor Argentina, Brazilia, Chile, Cuba, Mexic, Peru și Uruguay în România, organizează Festivalul cultural latino-american, în zilele de 3 și 4 octombrie 2019, în spațiul expozițional al muzeului (Strada Nicolae Crețulescu 8).

Cu scopul de a promova relația între cultura țărilor Americii Latine și cultura română, timp de două zile, vom prezenta publicului român și turiștilor care se află în vizită în Capitală lecturi de poezie și proză, proiecții de filme, ateliere pentru copii, concerte de muzică, expoziții de fotografie, de obiecte tradiționale și de cărți, dezbateri și o savuroasă degustare de preparate și băuturi specifice Americii Latine.

Programul festivalului

3 octombrie
18.00
Grădina MNLR

Deschiderea festivalului va avea loc în prezența conf. univ. dr. Ioan Cristescu, director general al MNLR, a membrilor corpului diplomatic: Excelența Sa, Domnul Eduardo Augusto Ibiapina de Seixas, Ambasador al Braziliei în România, Excelența Sa, Domnul Felipe Guillermo Álvarez de Toledo, Ambasador al Argentinei în România, Excelența Sa, Doamna María Eugenia Echeverría Herrera, Ambasador al Republicii Peru în România, Excelența Sa, Domnul José Guillermo Ordorica Robles, Ambasador al Mexicului în România, Excelența Sa, Domnul Roberto César Hamilton Magaña, Ambasador al Cubei în România, Excelența Sa, Domnul Omar Néstor Mesa González, Ambasador al Uruguayului în România, Domnul Rodrigo Guzmán Barros, Însărcinat cu Afaceri a.i. al Republicii Chile în România, Domnul Consilier Carlos Maria Vallarino, Șef Adjunct al Misiunii în cadrul Ambasadei Republicii Argentina în România, precum și a Mons. Fernando Duarte Barros Reis, secretar al Nunțiaturii Apostolice în România. 

Evenimentul se va desfășura în limbile română, spaniolă și portugheză.

18.30
Spațiul expozițional al muzeului
Vizită ghidată în limba spaniolă
Muzeograf: Luana Stroe

Participanții la eveniment sunt invitați să viziteze expoziția de fotografie și costume (Mansarda MNLR) și expoziția de cărți și obiecte (Ceainăria MNLR).
Evenimentul se va desfășura în limbile română și spaniolă.

19.00
Grădina MNLR
Lecturi literare

Selecție din poezia și proza latino-americană aparținând scriitorilor Jorge Luis Borges (Argentina), Cecília Meireles, Carlos Drummond de Andrade, Marco Lucchesi (Brazilia), Gabriela Mistral, Pablo Neruda, Omar Lara, Rodrigo Guzmán Barros (Chile), José Lezama Lima (Cuba), Octavio Paz, Xavier Villaurrutia, Marco Antonio Campos, Mario Bojórquez (Mexic), César Vallejo, Magda Portal, Arturo Corcuera, Javier Heraud (Peru), Eduardo Galeano (Uruguay).

Vor citi: Paula Nannini (Argentina), Tatiana Gomes Bustamante (Brazilia), Rodrigo Guzmán Barros (Chile), Yamil Morales Perez (Cuba), Anaeli Victorica Razo (Mexic), Juan Pablo Artaza Buenaño (Peru), Excelența Sa, domnul Omar Néstor Mesa González, Minela Bălănescu (Uruguay) cărora li se alătură actorii Iulia Lumânare, Irina Movilă și Marius Bodochi.

Evenimentul se va desfășura în limbile română, spaniolă și portugheză.

20.30
Grădina MNLR

Concert de pian: Mariano Castro (Argentina)
Tango argentinian : Giorgio Panico, Mirela Roșu, Școala Urquiza (Argentina)
Autentic Cuba (Cuba)
Concert de muzică tradițională peruană: Itto Meza (Peru)

21.20
Grădina MNLR

Degustări de băuturi specifice țărilor din America Latină, invitate la festival

4 octombrie

Ceainăria MNLR
10.00 – 16.30
Activități pentru copii

10.00 – Atelier de povești și jocuri latino-americane
O selecție distractivă și creativă de povești și jocuri din America Latină.
Invitați: elevii Școlii „Uruguay” din București

11.00 – Atelier de creativitate: Diorama

13.00 – Proiecție de filme de animație pentru copii
“Historia de un oso” [„Povestea unui urs”], scurtmetraj animat. Regizor: Gabriel Osorio, 2014, durata: 11 minute. A fost premiat la categoria Cel mai bun scurtmetraj animat la Premiile Oscar din 2016. (Chile)

Un bătrân urs iese în fiecare zi la același colț de stradă pentru a prezenta un spectaculos mecanism ambulant, un mic teatru pe care el însuși l-a creat, plin de marionete confecționate din tinichea. Trecătorii se opresc pentru a vedea ce poveste se ascunde în spatele acestui mic teatru.
“Colección de Animados Cubanos” [„Colecție de filme de animație cubaneze”], ICAIC, 2010, 80 de minute. (Cuba)

“El angel en el reloj” [„Îngerul din ceas”]. Regizor: Miguel Ángel Uriegas, 2018, durata: 91 de minute, subtitrare în engleză.
Amelia este o fetiță care are o boală foarte gravă. De aceea, visează să oprească timpul. Această dorință o va purta într-o aventură extraordinară într-o lume fantastică unde va întâlni prieteni noi și originali și va învăța că cel mai important lucru este să trăiești în prezent. (Mexic)

“Anina”, film de animație pentru copii, comedie. Regizor: Alfredo Soderguit, 2013, durata: 78 de minute. (Uruguay)
“Anina” este un film de animație axat pe tema familiei, regizat de Alfredo Soderguit. Aceasta este primul său film ca regizor, deși în trecut a participat ca regizor artistic în “Una noche sin luna” și “El hombre muerto”. Filmul este o adaptare cinematografică a romanului scriitorului și ilustratorului uruguayan Sergio López Suárez, semnată de Federico Ivanier. Filmul a participat la secțiunea “Generation” a Festivalului de Film de la Berlin, din 2013, și a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film străin la Premiile Oscar, ediția din 2014.

10.00 -18.00
Sala Perpessicius

Proiecții de filme (documentare, lungmetraje)
“El mural” [„Fresca”], documentar. Regizor: Héctor Olivera, 2010, durata: 110 minute, subtitrare în limba engleză. (Argentina)
Filmul relatează diferite circumstanțe care l-au determinat pe pictorul mexican David Alfaro Siqueiros să picteze o frescă faimoasă în Los Granados, proprietate a lui Natalio Botana, în colaborare cu pictorii argentinieni Lino Enea Spilimbergo, Antonio Berni, Juan Carlos Castagnino, și cu pictorul uruguayan Enrique Lázaro; precum și relațiile complicate ale personalităților istorice. (Sursa: https://play.cine.ar/INCAA/produccion/1305)

“Julio Cortázar”, documentar. Regia: Tristán Bauer, 1994, durata: 72 de minute. (Argentina)

„Documentarul face o incursiune în viața scriitorului, developând cele mai mari reușite ale acestuia. Copilăria sa, însoțită de cărți, formația de profesor, perioada în care a locuit în Paris și publicarea masivă a romanelor și povestirilor sale.”

(Sursa: https://play.cine.ar)

“Historias de cronopios y de famas” [„Cronopios și famas”]. Povești de Julio Cortázar animate prin desenele și picturile semnate de Carlos Alonso, Patricio Bonta, Crist, Ricardo Espósito, Felipe Noé, Magdalena Pagano, Luciana Sáez, Daniel Santoro, Antonio Seguí și Ana Tarsia. Autor: Julio Cortázar, 1962, durata: 1 oră și 26 de minute, subtitrare în limba română. (Argentina)

„O muncă titanică să adaptezi zece povești din Historias de cronopios y de famas (…) Reprezentanții filmului, prin urmare, sunt doar câțiva artiști și un regizor: muzica lui Ezequiel Ludueña și montajul lui Juan Pablo Bouza constituie aporturi esențiale pentru elaborarea finală a filmului care aduce un omagiu la împlinirea a 100 de ani de la nașterea unui scriitor și a unei personalități unice și irepetabile în literatura argentiniană.” (Gustavo Castagna, “Tiempo Argentino”)

“Vinicius” [„Vinicius”], documentar despre poetul brazilian Vinícius de Moraes. Regizor: Miguel Faria Jr., 2005, durata: 120 minute, subtitrare în limba engleză. (Brazilia)

Povestea carierei cântărețului și compozitorului Vinícius de Moraes. Născut în 1913, în Río de Janeiro, Vinícius a fost martorul și protagonistul unei serii de transformări ale orașului și unul dintre cei mai relevanți precursori ai culturii braziliene de secol XX. (Sursa:http://cinelatinoamericano.org)

“Neruda, el hombre y su obra” [„Neruda, omul și opera”], documentar. Regizor: Luis R. Vera, 2004, durata: 39 minute, subtitrare în limba engleză. (Chile)

Seria, împărțită în zece fragmente, ne relatează experiențele fundamentale ale lui Neruda ca om, artist, cetățean, iubit și luptător social. În acest film, Vera ne propune o abordare originală a personalității populare și uriașe a lui Neruda. (Sursă: www.memoriachilena.gob.cl)

“Conducta” [„Chala, o copilărie cubană”], lungmetraj. Regizor: Ernesto Daranas, 2014, durata: 108 minute. (Cuba)

Precum “Los dioses rotos”, celălalt film realizat de Ernesto Daranas, “Conducta” a avut succes în Cuba și a fost selectat pentru a reprezenta Cuba la Premiile Oscar (a 87-a ediție a Premiilor Academiei) la categoria Cea mai bun film în limbă străină. Atât copilul care-l interpretează pe Chala, precum și restul actorilor copii nu avuseseră experiență actoricească înainte de turnarea filmului, iar unii dintre ei proveneau din mediile marginalizate surprinse în film. Naturalețea actorilor copii este unul dintre aspectele apreciate de critica de film. În afara premiilor acordate actorului protagonist, filmul a fost nominalizat la premiul pentru cea mai bună interpretare pentru grupul de copii în cadrul celei de-a 17-a ediții a Rencontres du Cinéma Sud-Américain de Marseille (Franța).

“El sembrador” [„Semănătorul”], documentar. Regizor: Melissa Elizondo Moreno, 2018, durata: 85 minute, subtitrare în limba engleză. (Mexic)

Bartolomé, un profesor la o școală situată între munții din Chiapas (Mexic), știe prea bine că pedagogia nu se bazează doar pe conținutul din cărți și nu se desfășoară doar între cei patru pereți ai clasei. Un adevărat semănător de cunoaștere își dezvăluie înțelepciunea și metoda și se transformă într-un călăuzitor pentru crearea unui model de educație bazat pe curiozitate și dragoste pentru lumea exterioară.

10.00 -18.00
Mansarda MNLR

Proiecție de filme documentare

“Baila Conmigo” [„Dansează cu mine”], Bis Music, 2009, 90 minute. (Cuba)
Învață pașii de dans și ritmurile cubaneze în 90 de minute.

“De Ollas y Sueños/Cooking Up Dreams”, documentar gastronomic. Regizor: Ernesto Cabellos, 2009, durata: 115 minute, subtitrare în limba engleză. (Peru)

Documentar despre bogăția și diversitatea gastronomiei peruane așa cum este reprezentată în diferite regiuni ale țării și în străinătate, ca parte a spiritului poporului peruan și ca element de integrare și de identitate națională. Cu participarea celebrilor maeștri bucătari Ferrán Adriá, Gastón Acurio, Juan Mari Arzak.

“Un paseo por los sentidos” [„O călătorie în lumea simțurilor”], documentar gastronomic. (Uruguay)
Un program – realizat de Ministerul Turismului și Sportului, Institutul Național al Cărnii, Institutul Național de Viticultură, Uruguay XXI, Institutul Național al Laptelui – dedicat promovării în lume a brandului de țară „Uruguay Natural”.

18.00-20.00
Sala Perpessicius

Masa rotundă: Relația între cultura română și cultura latino-americană
Moderatori: Dinu Flămând și Victor Ivanovici

Scriitori și cercetători invitați la festival: Andrés Ehrenhaus (Argentina), Regina Drummond, Andreea Constantin (Dos visiones del feminismo literario: Cella Serghi y Clarice Lispector) (Brazilia), Jorge Eduardo Benavides (Peru)

Dialogul chilian-român: Rodrigo Guzmán Barros, Dr. Ilie Rad și Doina Rad. „O călătorie la capătul lumii” [„Un viaje al fin del mundo”], de Doina și Ilie Rad. (Chile)

Programul SUR: prezentare realizată de  Dl. Consilier Carlos Maria Vallarino,  Șef Adjunct al Misiunii și Consul al Ambasadei Argentinei în România
Programul a fost lansat ca un angajament asumat de Guvernul argentinian pentru a promova traducerea operelor scriitorilor argentinieni, pentru a facilita apariția edițiilor în limbi străine și pentru a promova universul imaginar, ideile și valorile în alte țări. Până acum, au fost traduse 25 de cărți ale autorilor argentinieni în limba română. (Argentina)
Evenimentul se va desfășura în limbile română, portugheză și spaniolă

20.30
Grădina MNLR

Închiderea festivalului
Degustări de băuturi și preparate specifice gastronomiei țărilor Americii Latine

—–

Co-organizatori: Ambasada Argentinei, Ambasada Braziliei, Ambasada Chile, Ambasada Cubei, Ambasada Mexicului, Ambasada Peru, Ambasada Uruguay

Echipa MNLR: Daniel Paul Ciobanu, Ilinca Cristurean, Andreea Mihai, Cristina Milca, Alexandrina Mocanu, Olimpia Novicov, Luana Stroe, Daniela Toma, Alexandru Ursu, Dan Vatamaniuc

Viziune grafică: Petru Șoșa
Coordonator proiect: Gabriela Toma (gabriela.toma@mnlr.ro, 0748 057 192)

Parteneri media: Agerpres, Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Contemporanul, AgențiadeCarte, publicația on-line IQool

Sponsori: Pow Wow, Zetea

——————————————————————

El Museo Nacional de la Literatura Rumana (MNLR), conjuntamente con la Embajada de la República Argentina, la Embajada de Brasil, la Embajada de Chile, la Embajada de Cuba, la Embajada de México, la Embajada de Perú y la Embajada de Uruguay en Rumania, organizarán El Festival Cultural Latinoamericano, el 3 y el 4 de octubre 2019, en la sede del museo (Calle Nicolae Crețulescu número 8).

Con la intención de difundir la relación entre la cultura de los países de América Latina y la cultura rumana, durante dos días, ofreceremos al público rumano y a los turistas que se encuentran en la capital lecturas de poesías y fragmentos de prosa, proyecciones de películas, talleres para niños, conciertos de música, exposiciones de fotografías, objetos y libros, debates y una variada degustación de bebidas y preparados latinoamericanos.

El programa del Festival

3 de octubre
18.00
El Jardín del museo

Inauguración del festival con la presencia del señor Ioan Cristescu, director general del MNLR, y de los integrantes del cuerpo diplomático: Su Excelencia Señor Eduardo Augusto Ibiapina de Seixas, Embajador de Brasil en Rumania, Su Excelencia Señora María Eugenia Echeverría Herrera, Embajadora de Perú en Rumania, Su Excelencia Señor José Guillermo Ordorica Robles, Embajador de México en Rumania, Su Excelencia Señor Roberto César Hamilton Magaña, Embajador de Cuba en Rumania, Su Excelencia Señor Omar Néstor Mesa González, Embajador de Uruguay en Rumania, Señor Rodrigo Guzmán Barros, Encargado de Negocios a.i. de Chile en Rumania, el Consejero  Carlos Maria Vallarino, Jefe de Misión Adjuncto de la Embajada de la República Argentina en Rumania, Mons. Fernando Duarte Barros Reis, secretario de la Nunciatura Apostólica en Rumania.

El evento se desarrollará en español, portugués y rumano.

18.30
Visita guiada en español
Curador: Luana Stroe

Los participantes al evento están invitados a visitar la exposición de fotografías y trajes (el Ático del MNLR) y la exposición de libros y objetos (Salón de té del MNLR).
El idioma de la visita será en rumano/ español según el caso.

19.00
El Jardín del museo
Lecturas literarias

Selecciones de poemas y fragmentos de relatos latinoamericanos escritos por Jorge Luis Borges (Argentina), Cecília Meireles, Carlos Drummond de Andrade, Marco Lucchesi (Brasil), Gabriela Mistral, Pablo Neruda, Omar Lara, Rodrigo Guzman Barros (Chile), José Lezama Lima (Cuba), Octavio Paz, Xavier Villaurrutia, Marco Antonio Campos, Mario Bojórquez (México), César Vallejo, Magda Portal, Javier Corcuera, Javier Heraud (Perú), Eduardo Galeano (Uruguay).

Lecturas: Paula Nannini (Argentina), Tatiana Gomes Bustamante (Brasil), Rodrigo Guzmán Barros (Chile), Yamil Morales Perez (Cuba), Anaeli Victorica Razo (México), Juan Pablo Artaza Buenaño (Perú), Su Excelencia Omar Néstor Mesa González, Minela Bălănescu (Uruguay) acompañados por las actrices Iulia Lumânare, Irina Movilă y el actor Marius Bodochi.

El evento se desarrollará en español, portugués y rumano.

20.30
El Jardín del museo

Concierto de piano: Mariano Castro (Argentina)
Tango argentino : Giorgio Panico, Mirela Roșu – Escuela Urquiza (Argentina)
Autentic Cuba (Cuba)
Concierto de música folclórica peruana: Itto Meza (Perú)

21.20
El Jardín del museo
Degustación de bebidas latinoamericanas

4 de octubre

Salón de té del MNLR
10.00 – 16.30

Actividades para niños
10.00 – Cuenta cuentos y juegos latino-americanos

Una selección divertida y creativa de cuentos y juegos de los países latino-americanos.
Invitados: los alumnos de la Escuela „Uruguay” de Bucarest.

11.00 – Taller de creatividad: Diorama

13.00 – Proyección de películas de animación para niños
“Historia de un oso”, cortometraje animado. Director: Gabriel Osorio, 2014, duración: 11 minutos. Fue ganador de la categoría mejor cortometraje animado en de los Premios Óscar 2016. (Chile)

Un viejo oso sale todos los días a la misma esquina para montar un espectáculo callejero, un pequeño teatro que él mismo ha construido lleno de marionetas de hojalata. Los peatones se paran a ver qué historia se esconde tras ese pequeño teatro.

“Colección de Animados Cubanos”, ICAIC, 2010, 80 minutos. (Cuba)

“El angel en el reloj”. Director: Miguel Ángel Uriegas, 2018, duración: 91 minutos, subtítulo inglés. (México)
Amelia es una niña que vive con una grave enfermedad. Por eso, desea detener el tiempo. Este deseo la llevará a vivir una extraordinaria aventura en un mundo fantástico donde se encontrará con nuevos y originales amigos, y aprenderá que lo importante es vivir el presente.

“Anina”, película infantil, comedia, animación. Director: Alfredo Soderguit, 2013, duración: 78 minutos. (Uruguay)
„Anina” es un filme de animación orientado a familias dirigido por Alfredo Soderguit. Ésta es su primera película como realizador, aunque ha participado anteriormente como director artístico en „Una noche sin luna” y „El hombre muerto”. El largometraje es una adaptación de Federico Ivanier sobre la novela del escritor y dibujante uruguayo Sergio López Suárez. Incluida en el apartado Generación del Festival de Cine de Berlín del 2013, también se hizo la presentación oficial de Uruguay a la categoría de mejor película extranjera de los Oscar en el 2014.

10.00 -18.00
Sala Perpessicius

Proyección de películas (documentales, largometrajes)

“El mural”, documental. Director: Héctor Olivera, 2010, duración: 110 minutos, subtítulo inglés. (Argentina)
El film relata las distintas circunstancias que llevaron al pintor David Alfaro Siqueiros a realizar un famoso mural en la quinta Los Granados, propiedad de Natalio Botana, con la colaboración de los pintores argentinos Lino Enea Spilimbergo, Antonio Berni y Juan Carlos Castagnino y el uruguayo Enrique Lázaro; más las complicadas y entrecruzadas relaciones entabladas entre los personajes de la historia. (Fuente: https://play.cine.ar/INCAA/produccion/1305)

“Julio Cortázar”, documental. Director: Tristán Bauer, 1994, duración: 72 min. (Argentina)
“El documental indaga los sucesos más relevantes en la vida del autor. Su infancia acompañada por los libros, su formación como maestro, su vida en París y desde allí, la publicación masiva de sus novelas y cuentos.” (Fuente: https://play.cine.ar)

“Historias de cronopios y de famas”. Cuentos de Julio Cortázar animados sobre dibujos y pinturas de Carlos Alonso, Patricio Bonta, Crist, Ricardo Espósito, Felipe Noé, Magdalena Pagano, Luciana Sáez, Daniel Santoro, Antonio Seguí y Ana Tarsia. Autor: Julio Cortázar, 1962. Duración: 86 minutos, subtitulada al idioma rumano. (Argentina)

“Titánica tarea adaptar diez de los textos de Historias de cronopios y de famas (…) Los bastiones del film, por lo tanto, son más que un puñado de artistas y un director: la música popular de Ezequiel Ludueña y la edición de Juan Pablo Bouza, constituyen aportes esenciales para la elaboración final de una película que rinde un más que sentido homenaje a los cien años del nacimiento de un escritor y una personalidad única e irrepetible de la cultura argentina. ” (Gustavo Castagna, “Tiempo Argentino”)

“Vinicius”, documental sobre el poeta brasileño Vinícius de Moraes. Director: Miguel Faria Jr., 2005, duración: 120 minutos, subtítulo inglés. (Brasil)
Reconstrucción de la carrera del cantante y compositor Vinícius de Moraes. Nacido en 1913, en Río de Janeiro, Vinícius testimonió y fue protagonista de una serie de transformaciones de esta ciudad, y fue uno de los precursores más relevantes de la cultura brasileña del siglo XX. (Fuente: http://cinelatinoamericano.org)

“Neruda, el hombre y su obra”, documental. Director: Luis R. Vera, 2004, duración: 39 minutos, subtítulo inglés. (Chile)
La serie dividida en 10 temas, nos relata las experiencias fundamentales de Neruda como hombre, artista, ciudadano, amante, o luchador social. En el trabajo Vera pretende una aproximación popular y masiva a la personalidad de Neruda.
(Fuente: www.memoriachilena.gob.cl)

“Conducta”, largometraje cubano de ficción. Director: Ernesto Daranas, 2014, duración: 108 min. (Cuba)
Al igual que “Los dioses rotos”, la anterior película de Ernesto Daranas, Conducta fue un éxito de público en su país1 y se eligió como la candidata de Cuba para los Premios Oscar (87th Academy Awards) en la categoría de Mejor Película en Lengua Extranjera. Tanto el niño que interpreta a Chala como el resto de los actores infantiles no tenían experiencia actoral previa y algunos provenían de los mismos entornos marginales que retrata el filme. La naturalidad del casting infantil es uno de los aspectos más celebrados por la crítica y mereció, además de los premios al actor protagonista, un premio de mejor actuación al conjunto de los niños de la película en la 17 edición de Rencontres du Cinéma Sud-Américain de Marseille (Francia).

“El sembrador”, documental. Director: Melissa Elizondo Moreno, 2018, duración: 85 minutos, subtítulo inglés. (México)
Bartolomé, un maestro en una escuela multigrado entre las montañas de Chiapas en México, sabe bien que la pedagogía no sólo se basa en libros de texto y no puede caber detrás de las cuatro paredes de un salón de clases. Un verdadero sembrador de conocimiento desenreda su filosofía y método y se convierte en un faro de esperanza para la creación de un modelo humanista de educación basado en la curiosidad y el amor por el mundo exterior.

10.00 -18.00
El ático del museo

Proyección de documentales
“Baila Conmigo”, Bis Music, 2009, 90 minutos. (Cuba)
Aprende los pasos para los bailes y ritmos cubanos en 90 minutos.
“De Ollas y Sueños/Cooking Up Dreams”, documental gastronómico. Director: Ernesto Cabellos, 2009, duración: 115 minutos, subtítulos en inglés. (Perú)

Documental sobre la riqueza de la cocina peruana en las distintas regiones del país y en el extranjero, considerándola como parte del espíritu del pueblo peruano y un elemento de integración e identidad nacional. Cuenta con la participación de destacados chefs como Ferrán Adriá, Gastón Acurio o Juan Mari Arzak.

“Un paseo por los sentidos”, documental gastronómico. (Uruguay)
Un programa integrado por el Ministerio de Turismo y Deporte (MINTURD), el Instituto Nacional de Carnes (INAC), el Instituto Nacional de Vitivinicultura (INAVI), Uruguay XXI y el Instituto Nacional de la Leche (INALE) dedicado a la promoción de la Marca País „Uruguay Natural” en el mundo.

18.00 – 20.00

Sala Perpessicius
Mesa redonda: La relación entre la cultura rumana y la cultura latinoamericana
Moderadores: Dinu Flămând y Victor Ivanovici

Autores e investigadores invitados al festival: el escritor Andrés Ehrenhaus (Argentina), la escritora Regina Drummond, la investigadora Andreea Constantin (Dos visiones del feminismo literario: Cella Serghi y Clarice Lispector) (Brasil), el escritor Jorge Eduardo Benavides (Perú)

El diálogo chileno-rumano: los escritores Rodrigo Guzmán Barros, Dr. Ilie Rad, Doina Rad. „O călătorie la capătul lumii” [“Un viaje al fin del mundo”], de Doina e Ilie Rad (Chile)

Programa SUR, presentación por el Señor Carlos Maria Vallarino, Jefe de Misión Adjuncto de la Embajada de la República Argentina en Rumania.
El Programa ha sido lanzado en función del compromiso asumido por el Gobierno Argentino de promover la traducción de obras de autores argentinos para facilitar su edición en lenguas extranjeras y difundir el imaginario, ideas y valores argentinos, en el exterior. Hasta la fecha, se han traducidos 25 libros al rumano. (Argentina)

El evento se desarrollará en español, portugués y rumano.

20.30
Clausura del evento

Degustación de bebidas y platos representativos por cada país

Co-organizadores: Embajada de la República Argentina, Embajada de Brasil, Embajada de Chile, Embajada de Cuba, Embajada de México, Embajada de Perú, Embajada de Uruguay.

Equipo del Museo Nacional de la Literatura Rumana: Daniel Paul Ciobanu, Ilinca Cristurean, Andreea Mihai, Cristina Milca, Alexandrina Mocanu, Olimpia Novicov, Luana Stroe, Daniela Toma, Alexandru Ursu, Dan Vatamaniuc.

Coordinadora del proyecto: Gabriela Toma (gabriela.toma@mnlr.ro, 0748 057 192)
Visión gráfica: Petru Șoșa

Socios de los medios de comunicación: Agerpres, Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Contemporanul, AgențiadeCarte, IQool

Patrocinadores: Pow Wow, Zetea

——————————————————————

O Museu Nacional da Literatura Romena, com o importante apoio das Embaixadas de Argentina, Brasil, Chile, Cuba, México, Peru e Uruguai na Romênia, organizará o Festival Cultural Latino-americano, nos dias 3 e 4 de outubro de 2019, na sala de exposições do museu (rua Nicolae Crețulescu número 8).

Com o propósito de divulgar a relação entre as culturas dos países da América Latina e a cultura romena, durante dois dias ofereceremos ao público romeno e aos turistas que passam pela capital leituras de poesias e fragmentos de prosa, exibição de filmes, oficinas para crianças, concertos de música, exposições de fotos, objetos e livros, debates e deliciosa degustação de salgados e bebidas latino-americanos.

O programa do Festival

3 de outubro
18h00
No Jardim do museu

Abertura do festival com a presença do senhor Ioan Cristescu, diretor geral do MNLR (Museu Nacional da Literatura Romena) e os seguintes membros do corpo diplomático: Sua Excelência Eduardo Augusto Ibiapina de Seixas, Embaixador do Brasil na Romênia, Sua Excelência Maria Eugenia Echeverría Herrera, Embaixadora do Peru na Romênia, Sua Excelência José Guillermo Ordorica Robles, Embaixador do México na Romênia, Sua Excelência Roberto César Hamilton Magaña, Embaixador da Cuba na Romênia, Sua Excelência Omar Néstor Mesa Gonzáles, Embaixador do Uruguai na Romênia, Senhor Rodrigo Guzman Barros, Encarregado de Negócios a.i do Chile na Romênia, o Senhor conselheiro Carlos Maria Vallarino, Chefe Adjunto de Missão Diplomática da Argentina na Romênia, Mons. Fernando Duarte Barros Reis, secretário da Nunciatura Apostolica na Romênia.

 

O evento será realizado em espanhol, português e romeno.

18h30
Visita guiada, em español
Guia: Luana Stroe

Os participantes do evento serão convidados a visitar a exposição de fotografias e trajes (Sala no sótão do MNLR) e a exposição de livros e objetos (Salão de chá do MNLR).
A visita será realizada em romeno/espanhol conforme o caso.

19h00
No Jardim do museu

Leituras literárias
Seleção de poemas e fragmentos de contos latino-amercanos: Jorge Luis Borges (Argentina), Cecília Meireles, Carlos Drummond de Andrade e Marco Lucchesi (Brasil), Gabriela Mistral, Pablo Neruda, Omar Lara e Rodrigo Guzman Barros (Chile), José Lezama Lima (Cuba), Octavio Paz, Xavier Villaurrutia, Marco Antonio Campos e Mario Bojórquez (México), César Vallejo, Portal Magda, Javier Corcuera e Javier Heraud (Peru) e Eduardo Galeano (Uruguai).

Leituras: Paula Nannini (Argentina), Tatiana Gomes Bustamante (Brasil), Rodrigo Guzmán Barros (Chile), Yamil Morales Perez (Cuba), Anaeli Victorica Razo (México), Juan Pablo Artaza Buenaño (Peru), Sua Excelência Omar Néstor Mesa González, Minela Bălănescu (Uruguai) acompanhados pelas atrizes Iulia Lumânare, Irina Movilă e o ator Marius Bodochi.

O evento terá lugar nos idiomas espanhol, português e romeno.

20h30
No Jardim do museu

Concerto de piano: Mariano Castro (Argentina)
Tango argentino : Giorgio Panico e Mirela Roșu – Escola Urquiza (Argentina)
Autentic Cuba: demonstração de dança (Cuba)
Concerto de música folclórica peruana: Itto Meza (Peru)

21h00
No Jardim do museu

Degustação de bebidas latino-americanas

4 de outubro
Salão de chá do MNLR

10h00-16h30
Atividades para crianças

10h00 – Contação de histórias e apresentação de jogos latino-americanos
Uma seleção divertida e criativa de estórias e jogos de países da América Latina.
Convidados: alunos da escola “Uruguai”, de Bucareste.

11h00 – Oficina de criatividade: Diorama

13h00 – Projeção de filmes de animação para crianças

“Historia de un oso” [“Estória de um urso”], curta-metragem de animação. Diretor: Gabriel Osorio, 2014, duração: 11 minutos. Vencedor do premio Oscar (2016) na categoria melhor curta-metragem de animação (Chile)
Um velhor urso sai todos os dias para apresentar um espectáculo de teatro de rua na mesma esquina, um pequeno teatro construido por ele próprio com bonecos de lata. Os pessantes param para ver a estória por detrás desse pequeno teatro.

“Coleção de Animação Cubana”, ICAIC, 2010, 80 minutos. (Cuba)

“El ángel en el reloj” [“O anjo no relógio”]. Diretor: Miguel Ángel Uriegas, 2018, duração: 91 minutos, legendado em inglês. (México)
Amelia é uma menina que vive com uma doença grave. Portanto, ela quer parar o tempo. Esse desejo a levará a viver uma aventura extraordinária em um mundo fantástico, onde conhecerá novos e originais amigos e aprenderá que o importante é viver o presente.

“Anina”, filme infantil, comédia, animação. Diretor: Alfredo Soderguit, 2013, duração: 78 minutos. (Uruguai)
“Anina” é um filme de animação para a família, dirigido por Alfredo Soderguit. Este é seu primeiro filme como cineasta, embora já tenha participado anteriormente como diretor artístico em “Uma Noite Sem Lua” e “O Homem Morto”. Trata-se de uma adaptação de Federico Ivanier do romance do escritor e desenhista uruguaio Sergio López Suárez. Incluído na seção Geração do Festival de Berlim de 2013, também foi apresentado na categoria melhor filme estrangeiro no prêmio Oscar em 2014.

10h00 -18h00
Sala Perpessicius

Projeção de filmes (documentários, curta-metragens, adaptações cinematográficas)
“El mural” [“O mural”], documentário. Diretor: Héctor Olivera, 2010, duração: 110 minutos, legendado em inglês. (Argentina)
O filme narra as diferentes circunstâncias que levaram o pintor David Alfaro Siqueiros a fazer o famoso mural em Los Granados, propriedade de Natalio Botana, com a colaboração dos pintores argentinos Lino Enea Spilimbergo, Antonio Berni e Juan Carlos Castagnino e o uruguaio Enrique Lázaro; além das relações complicadas estabelecidas entre os personagens da história.

(Fonte: https://play.cine.ar/INCAA/produccion/1305)

“Julio Cortázar”, documentário. Diretor: Tristán Bauer, 1994, duração 72 minutos. (Argentina)
“O documentário pesquisa os acontecimentos mais relevantes da vida do autor. Sua infância repleta de livros, sua formação como professor, sua vida em Paris e, a partir de então, a publicação intensa de romances e contos.” (Fonte: https://play. cine.ar)

“Estórias de cronópios e famas”, contos de Julio Cortázar ilustrados com desenhos e pinturas de Carlos Alonso, Patricio Bonta, Crist, Ricardo Espósito, Felipe Noé, Magdalena Pagano, Luciana Sáez, Daniel Santoro, Antonio Seguí e Ana Tarsia. Autor: Julio Cortázar, 1962, duração: 86 minutos, legendado em romeno. (Argentina)

“Tarefa titânica de adaptar dez dos textos de Histórias de cronópios e famas (…) Os bastiões do filme, portanto, são mais do que um punhado de artistas e um diretor: a música popular de Ezequiel Ludueña e a edição de Juan Pablo Bouza são contribuições essenciais para a realização final de um filme que presta mais do que uma homenagem emocionada aos cem anos do nascimento desse escritor e personalidade única e insubstituível da cultura argentina.” (Gustavo Castagna, “Argentina Time”)

“Vinicius”, documentário sobre o poeta brasileiro Vinicius de Moraes. Director: Miguel Faria Jr., 2005, duração: 120 minutos. (Brasil)
Reconstrução da carreira do cantor e compositor Vinícius de Moraes. Nascido em 1913, no Rio de Janeiro, Vinícius testemunhou e foi o protagonista de uma série de transformações dessa cidade, sendo igualmente um dos mais importantes precursores da cultura brasileira do século XX.
(Fonte: http://cinelatinoamericano.org)

“Neruda, el hombre y su obra” [“Neruda, o homem e sua obra”], documentário. Diretor do filme: Luis R. Vera, 2004, duração: 39 minutos, legendado em inglês. (Chile)
A série, dividida em 10 temas, conta as experiências fundamentais de Neruda como homem, artista, cidadão, amante, ativista. Nesta obra, Vera pretende abordar de forma popular e massiva a personalidade de Neruda. Contam-se episódios importantes e definitivos que narram a amplitude e o significado artístico de Neruda, retratando algumas de suas experiências.
(Fonte: www.memoriachilena.gob.cl)

“Conducta” [“Conduta”], longa-metragem de fição. Diretor: Ernesto Daranas, 2014, 108 minutos. (Cuba)
Tal como “Os Deuses Quebrados”, o filme anterior de Ernesto Daranas, Conduta foi sucesso público em seu país e selecionado como candidato de Cuba ao Oscar (87ª edição) na categoria de melhor filme em idioma estrangeiro. Tanto o menino que interpreta Chala como os demais atores infantis não tinham experiência em atuação e alguns vinham dos mesmos ambientes marginalizados retratados no filme. A naturalidade do elenco infantil é um dos aspectos mais célebres da crítica e mereceu, além dos prêmios de ator protagonista, o prêmio de melhor performance para todos os atores do filme na 17ª edição do Rencontres du Cinéma Sud-Américain de Marseille (França).

“El sembrador” [“O semeador”], documentário. Direção: Melissa Elizondo Moreno, 2018, duração: 85 minutos, legendado em inglês. (México)
Bartolomé, professor de uma escola entre as montanhas de Chiapas, no México, sabe que a pedagogia não tem por base apenas livros didáticos e não pode se limita às quatro paredes de uma sala de aula. Um verdadeiro semeador de conhecimento desvenda sua filosofia e método e se torna farol de esperança para a criação de um modelo humanístico de educação baseado na curiosidade e no amor pelo mundo exterior.

10h00-18h00
No sótão do museu

Projeção de documentários
“Baila Comigo”, Bis Music, 2009, 90 minutos. (Cuba)
Aprenda os passos de danças e ritmos cubanos em 90 minutos.

“De Ollas y Sueños/Cooking Up Dreams” [“De Panelas e Sonhos”], documentário gastronômico. Diretor: Ernesto Cabellos, ano 2009, duração: 115 minutos, legendas em inglês. (Peru)
Este documentário escrito e dirigido por Ernesto Cabellos (Hija de la laguna/Filha da lagoa) conta com testemunhos de chefes famosos como Ferrán Adriá, Gastón Acurio ou Juan Mari Arzak, que combinaram seus pontos de vista com os de chefes anônimos com os quais partilham a mesma paixão. (Fonte: http://www.sensacine.com)

“Un paseo por los sentidos” [“Um passeio pelos sentidos”], documentário gastronômico. (Uruguai)
Um programa integrado pelo Ministério do Turismo e Esporte (MINTURD), Instituto Nacional de Carne (INAC), Instituto Nacional de Viticultura (INAVI), Uruguai XXI e Instituto Nacional de Leite (INALE) dedicado à promoção de Marca País “Uruguay Natural” no mundo.

18.00-20.00
Mesa-redonda: A relação entre a cultura romena e a cultura latino-americana

Moderadores: Dinu Flămând e Victor Ivanovici
Autores e pesquisadores convidados para o festival: o escritor Andrés Ehrenhaus (Argentina), a escritora Regina Drummond e a pesquisadora Andreea Constantin (“Duas visões do feminismo literário: Cella Serghi e Clarice Lispector”) (Brasil), o escritor Jorge Eduardo Benavides (Peru)

O diálogo chileno-romeno: o escritor Rodrigo Guzmán Barros, Dr. Ilie Rad e Doina Rad. „O călătorie la capătul lumii” [“Viagem ao fim do mundo”], de Doina e Ilie Rad (Chile)

Programa “SUR”, apresentação: Senhor Conselheiro Carlos Maria Vallarino, Chefe Adjunto de Missão Diplomática da Argentina na Romênia (Argentina)

Programa foi lançado com base no compromisso assumido pelo governo argentino de promover a tradução de obras de autores argentinos para facilitar sua edição em idiomas estrangeiros e divulgar nossos imaginários, idéias e valores no exterior. Já foram traduzidos 25 obras para o idioma romeno.

O evento acontecerá em espanhol, português e romeno.

20h30
Encerramento

Degustação de bebidas e comidas típicas de cada país

Co-organizadores: Embaixada da Argentina, Embaixada do Brasil, Embaixada do Chile, Embaixada de Cuba, Embaixada do México, Embaixada do Peru, Embaixada do Uruguai

A equipe do Museu Nacional de Literatura Romena: Daniel Paul Ciobanu, Ilinca Cristurean, Andreea Mihai, Cristina Milca, Alexandrina Mocanu, Olímpia Novicov, Luana Stroe, Daniela Toma, Alexandru Ursu și Dan Vatamaniuc

Coordenadora do projeto: Gabriela Toma (gabriela.toma@mnlr.ro, 0748 057 192)
Visão gráfica: Petru Șoșa

Parceiros de mídia: Agerpres, Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Contemporanul

Patrocinadores: Pow Wow, Zetea

Galerie Foto