21 martie 2020 — Portrete

De Ziua internațională a poeziei, scurt medalion Cristian Popescu

Astăzi, de Ziua internațională a poeziei, ne amintim de Cristian Popescu, o existență întreruptă fulgerător, la nici 36 de ani, și o operă de o profunzime aparte, dar prea puțin cunoscută publicului, în ciuda faptului că este considerat unul din poeții cei mai reprezentativi ai generației ‘90.

Vă invităm să ascultați un fragment din poemul „Local familial” în lectura lui Attila Vizauer, fragment extras din audioghidul MNLR:

https://soundcloud.com/user-486346…/…/mnlr-local-familial-de
Toate drepturile rezervate MNLR.

„În ciuda aparențelor, Cristian Popescu n-a fost, de fapt, un boem. N-a fost în niciun caz unul în sensul ușuratic al acestui cuvânt. A fost boem în sensul cel mai grav cu putință: nu s-a menajat nicio clipă, a lucrat fără oprire… între sine și poezie a ales poezia, a pariat pe Artă, nu pe Popescu! Nu și-a pus în joc doar biografia – spre a o exploata din punct de vedere artistic –, dar viața însăși. A fumat în neștire, a băut cafele până la palpitații trepidante, și-a trăit paroxistic nopțile lui de creator. Oboseala, dar nu lehamitea – îl face să exclame, la un moment dat în josul unei pagini de manuscris: «Noaptea, fir-ar ea să fie de muncă, de treabă» (marți, 5 septembrie 1989). Altădată, umorul din off al autorului este reconfortant: «orele înapoiate»” – Mircea Martin (Revista MANUSCRIPTUM 1-4/1999, număr special dedicat lui Cristian Popescu)