19 martie 2020 — Portrete

125 de ani de la nașterea lui Ion Barbu (pseudonimul lui Dan Barbilian)

În urmă cu 125 de ani se năștea Ion Barbu (pseudonimul lui Dan Barbilian). Nu se știe cât de exactă e scena, însă E. Lovinescu își amintește că înmormântarea lui Vlahuță a coincis cu momentul în care un tânăr anonim aducea primele poeme la Sburătorul. Altfel spus, o epocă se încheia, iar Ion Barbu avea să devină, prin noutatea, vitalismul și ermetismul poeziei lui, un vârf de lance al modernismului poetic românesc.

În Memoriile sale, Lovinescu își amintește de prima întâlnire cu Ion Barbu: „Ușa biroului meu s-a deschis pentru a face loc unui tânăr subțiratic, tip oriental, smolit, cu ochii vegetali de plante acvatice, cu pasul precipitat și decis. Se numea «Popescu» (era numele sub care se recomandase Dan Barbilian), era poet și-mi întinse un caiet cu aparențe sumare, pe a cărui pagină se citea Copacul. Abia începui să descifrez câteva versuri, când, nervos, luându-și scaunul de la locul său, tânărul și-l împlântă cu energie lângă fotoliul meu… Vorbea cu glas profund, cavernos, cu gesticulații și izbucniri, fără să pot distinge amestecul de sinceritate, de proză, de retorică studiată sau de simplă improvizație.”

Într-un „Cuvânt către poeți”, Ion Barbu vorbește despre mizele poeziei: „După ierni pustii, cătușele de argint ale fântânilor prinseră să se topească. Alte primăveri coborâră din munte. Luxul izvoarelor și umbra codrului fură din nou cercetate. Încât, dacă trebuie zilei noastre poezie, fie aceea, străveche, a basmelor pădurii. E mai îndreptățită și mai sănătoasă decât nu știu ce tristeți grandilocuente de tineri prematur deznădăjduiți”. (Pan, anul I, nr. 1, 1-15 martie 1941)


Imaginea a fost preluată din volumul Ion Barbu, Joc secund (versuri cu portretul autorului desenat și gravat în lem de Marcel Iancu), Editura Cultura Națională, 1930, (patrimoniul MNLR, expoziția de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8)

8 vizualizări