Glisează meniul stânga/dreapta
29 ianuarie 2023 — Evenimente
Invitat la „Poezie și creație” la acest început de an este Ovidiu Lipan Țăndărică. Sincer, inventiv, spontan, visător, creativ şi nu în ultimul rând, posesor al unui simţ al umorului cu totul special, Ovidiu Lipan Ţăndărică este un suflet mare în care încap nenumărate bucurii şi în care nu există loc decât pentru prieteni. Ţăndărică este unul dintre artiştii români care a adunat tot ceea ce ţine de muzica greu de catalogat, dar cu influenţe vădite din muzica diferitor popoare.
S-a născut la Iaşi şi a avut vecini evrei, ţigani, aromâni, greci, ruşi, lipoveni. Poate de aceea iubeşte toţi oamenii aşa cum o face, pentru că a luat tot ce a fost mai frumos din cultura fiecăruia. A moştenit harul de la bunicul său, care a fost la rându-i percuţionist şi a ştiut că menirea lui în viaţă este muzica. Fiecare melodie reprezintă o părticică din sufletul său, reuşind să descopere ascultătorilor săi o altfel de lume. În anul 1969 s-a alăturat trupei „Roşu şi Negru”, iar din 1974 a început colaborarea cu trupa „Phoenix”. Neobositul Ţăndărică a creat de fiecare dată o muzică prin care a reuşit să transmită celor care l-au ascultat, toate trăirile sale. A participat la nenumărate festivaluri de World Music şi a primit gradul de cavaler de onoare al culturii româneşti. Niciodată nervos, niciodată trist, gata oricând să ajute, Ţăndărică este artistul căruia a-i lua un interviu înseamnă o bucurie imensă şi o experienţă de viaţă demnă de aşezat între coperţile unei cărţi.
„Uneori publicul te ridică acolo unde nu ţi-e locul, iar atunci e bine să ştii să revii cu picioarele pe pământ. Am fost ca apa, am luat mereu forma în care m-a pus viaţa”, este de părere Ţăndărică. „De obicei atragi exact ceea ce ai dăruit. Dumnezeu lucrează foarte puternic prin noi, mai ales când suntem dispuşi să aşteptăm şi să simţim mesajul şi să ne apropiem de El, când ne dăm voie să avem momentele noastre de linişte. Noi suntem într-o viteză continuă, nu mai ştim cine suntem, levităm, suntem foarte deranjaţi de tot ce ni se întâmplă. Mass-media ne manipulează, se lucrează subliminal, banul este atât de prezent în viaţa fiecăruia încât nu mai ştim de linişte, de lumină, de rugăciunea cu noi înşine. Când îţi iei un răgaz şi puţină linişte, ajungi să faci un pas mai departe spre a te cunoaşte pe tine însuţi şi cred că aceasta este taina de a convieţui cu ceilalţi oameni în atmosfera asta plină de încărcătură negativă şi de răutate, de invidie. Când ai liniştea cu tine şi în tine şi ai găsit un echilibru, eu cred că atunci poţi să dai şi să creezi o stare de armonie în jurul tău. Este important”, spune artistul.
„Am avut multe idei în perioada pandemiei. Am compus o muzică aparte, ceva electro-simfonic-etno în gen Vangelis, muzică de echilibrare energetică, de regăsire de sine, de înălțare spirituală. Am simțit că este nevoie de lucrul acesta în perioada aceea. Este important să ne regăsim măcar puțin, să aflăm cine suntem, să avem răgaz pentru noi în mecanismul acesta de alergare spre nicăieri”, mărturisește Ovidiu Lipan Țăndărică.
„Este o discrepanță între democrație și capitalismul feroce, noi n-am avut educația necesară, nu ni s-au dat amănunte despre cum poți să fii democrat. Democrația se face prin discuții, prin dialog. Noi n-am fost obișnuiți. Respectul de sine, atunci când îl primești trebuie să-l dai mai departe. Noi știam că este important să nu faci altuia ce nu-ți place ție. Ei bine, în capitalism este vorba de cine ia mai repede cana de pe masă. Acum există o răutate indusă, o dezbinare. În loc să găsim o unitate, să ne echilibrăm energiile, să existe ceva pozitiv, descoperim că există un teren senzațional pentru egoism, mediocritate, invidie, impostură, agresivitate, valorile s-au răsturnat, trăim momente de bulversare”, spune artistul.
Filmare, montaj, credit foto: Daniel-Paul Ciobanu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa
Urmăriți „Poezie și creație” aici: