A murit Radu Cosașu

De Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor, a trecut la cele veșnice Radu Cosaşu, unul dintre cei mai apreciați autori români de nuvele.

S-a născut la data de 29 octombrie 1930, la Bacău, ca fiu al lui Isac Rohrlich, contabil, şi al Melaniei (născută Wassermann). A absolvit liceul la București în perioada 1940-1948, apoi a urmat un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949), de unde a fost recrutat pentru Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1952-1953). A lucrat ca frezor la Uzinele Timpuri Noi (1950). A fost inițial reporter la Revista elevilor (1948-1949), iar apoi a continuat la Scânteia tineretului (1949), de unde a fost concediat, după ce a lansat teoria „adevărului integral” la Congresul Tinerilor Scriitori (1956), rămânând fără loc de muncă mai bine de un deceniu. În perioada 1956-1968 a publicat volumele „Energii”, „Nopțile tovarășilor mei” și romanul „A înțelege sau nu”. Mai apoi apare și volumul „Maimuțele personale”. Radu Cosașu a debutat în presa sportivă în anul 1969. A făcut și cronică sportivă sub pseudonimul Belphegor în ziarul Sportul. După 1970 au urmat volumele „Un august pe un bloc de gheață”, „Alți doi ani pe un bloc de gheață”, „Povești pentru a-mi îmblânzi iubita” și „Ocolul pământului în 100 de știri”. Între anii 1968-1987 a fost redactor la revista „Cinema”. După 1989 a fondat alături de Andrei Pleşu, Tita Chiper şi Zigu Ornea revista Dilema (astăzi, Dilema veche) şi a colaborat la diverse alte publicaţii. De-a lungul vremii a publicat peste 20 de volume. A scris povestiri cu un marcant caracter autobiografic, literatura sa având un filon eseistic foarte pronunţat. Din anul 1993 Radu Cosașu semnează rubrica „Din viața unui extremist de centru”, încă de la primul număr al revistei „Dilema”. Au urmat volumele „Supravieţuirile” – „Rămăşiţele mic-burgheze” (2002), „Armata mea de cavalerie” (2003) și de „Viaţa ficţiunii după o revoluţie” (2006). La 30 martie 2004 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, conferit de Preşedinţia României. A fost recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1975), cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1989), cu Premiul Naţional pentru Literatură (2007), cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei „Ioan Chirilă” (2010). Din 2015 a scris săptămânal în secțiunea de opinii găzduită de Gazeta Sporturilor, iar ultimul său text publicat a fost pe 18 februarie 2023: „Imobilul Dan Petrescu”.

„Radu Cosașu a fost un om deosebit, care m-a onorat cu prietenia lui. De fapt, eram prieten cu cărțile și articolele lui de când l-am citit prima oară înainte de una dintre revoluții. Maestrul «Supraviețuirilor» (capodopera autohtonă a autoficțiunii post-realist socialiste), «extremistul de centru» (are drept de autor pentru asta!) și «dilematicul» de serviciu (numele revistei «Dilema» el l-a moșit, de la Farfuridi al lui Caragiale: «din această dilemă nu puteți ieși… Am zis! ») a făcut din gazetărie proză pură; microbist al scrisului, al muzicii, al fotbalului și al filmului, avea driblingul în sânge, în nervi, în scris, în gândire și sensibilitate. Nu a fost doar un mare artist al cuvântului; a fost un mare artist al umanității cuvântului. A trecut prin viață frumos, cu înțelepciune (auto) ironică și umor fin – era de fapt un sentimental hipersensibil, care-și îmblânzea neliniștile printr-o (fermecătoare) frivolitate «giocosa». Nu puteai să nu-l iubești. (…) Acum câteva luni am vorbit ultima oară la telefon – era așa cum îl știam. Deși împlinise anul trecut 92 de ani, nu mă gândeam că, peste puțină vreme, va fi internat, grav bolnav, în spitalul fără de întoarcere. Ulterior, am aflat; iar de atunci am tot încercat să mă obișnuiesc cu gândul că nu-l voi mai vedea și auzi niciodată. A murit de ziua cărții și a drepturilor de autor – cărțile îi vor supraviețui cât timp vor mai exista cititori de limbă română”, scrie criticul literar Paul Cernat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!