Glisează meniul stânga/dreapta
11 octombrie 2017 — Evenimente
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită vineri, 13 octombrie, ora 17.00, la sediul său din Str. Nicolae Crețulescu 8, la evenimentul cu titlul: „Adam Puslojić – numai poetul”, care se va desfășura în prezența autorului sârb. Activitatea sa poetică va fi prezentată de un invitat special, în persoana maestrului Mircea Dinescu. Discuțiile vor fi moderate de scriitorul Ioan Groșan.
Adam Puslojić (n. 1943) este poet şi traducător sârb, născut în satul Cobişniţa, din apropierea graniţei cu România. După absolvirea studiilor de filologie ale Universităţii din Belgrad, Puslojić debutează în 1967, cu volumul de poezii Postoji Zemlja (Există pământul). Se face remarcat ca un foarte bun traducător de literatură română contemporană, lista autorilor traduşi fiind impresionantă: Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Geo Bogza, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu şi mulţi alţii.
Poeziile lui Adam Puslojić au fost traduse în peste 20 de limbi, tălmăcirea poemelor sale în limba română fiind semnată de Nichita Stănescu şi Ioan Flora. În 1995 devine membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de ştiinţă, literatură şi arte din Oradea. În Serbia, Adam Puslojić este laureat al Premiului pentru contribuţia la cultura naţională şi al Premiului Ivo Andrić pentru Opera omnia (2014). În prezent trăieşte şi lucrează la Belgrad şi pe Valea Timocului, la ţară. Cărţi publicate în limba română: Plâng, nu plâng (1991),Adaos (1999), Versuri din mers (2003), Trimitor la vise, (2005), Tăcere lustruită (2006), Asimetria durerii(2009), Exaltare din abis, Inscripţii abrupte, Culmea (2016).
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, Agenţia deCarte.ro, publicația on-line IQool.