„Adunarea cuvintelor”

Copierea unei cărţi precum „Adunarea cuvintelor” de către ieromonahul Zinovie a fost, probabil, generată de nevoia de cuvânt, de frumos şi de ascultare, precum şi de admiraţia faţă de viaţa cuviosului Paisie. Se ştie că acesta copia zilnic lucrări ale Sfinţilor Părinţi şi traducea cărţi necesare serviciului liturgic fără să doarmă mai mult de trei ore pe noapte, practicând rugăciunea inimii.

Manuscrisul aflat în arhiva MNLR este scris cu litere chirilice, în limba română şi împodobit cu miniaturi în formă de păsări, vietăţi marine, având şi alte detalii atent migălite, desene, ilustrații.

Nu există nicio pagină fără ornament. Fiecare început de capitol are un foarte frumos frontispiciu, viu colorat şi încadrat între două coloane. Textul este copiat uniform, cu cerneală neagră.

Litera iniţială este ornată, elegantă, mare, uşor de distins chiar şi la lumina lumânării. Forma regulată a celorlalte litere sunt asemănătoare unui manuscris în limba greacă provenit de la Muntele Athos şi aflat astăzi la Academia Română.

„…Aşa ne învaţă şi toţi sfinţii, îndemnându-ne să citim cu sârguinţă şi râvnă cărţile. Şi să nu zici, părinte, că ajunge una sau două cărţi pentru edificarea sufletului. Doar nici albina nu adună mierea dintr-o floare sau două, ci din multe. Aşa şi pe cel ce citeşte cărţile Sfinţilor Părinţi, una îl învaţă credinţa sau dreapta cugetare, alta îi vorbeşte de tăcere şi rugăciune, alta îi spune de ascultare, smerenie şi răbdare, alta îi propăvăduieşte iubirea cătră Dumnezeu şi aproapele – în scurt vorbind, din multe cărţi patristice învaţă omul viaţa evanghelică.”

Sunt cuvintele lui lui Paisie Velicikovski (1722-1794), ascetul, iubitorul de singurătate şi de linişte, duhovnicul, căutătorul învăţăturilor sfinţilor părinţi, ,,un om fără de trup”, cel ce practica rugăciunea inimii, iubitor de cărţi şi de oameni.

Paisie îi îndeamnă pe călugări să iubească şi să citească cu râvnă cărţile, contribuind major la introducerea limbii române în biserică.

Text de Oana Oros, muzeograf MNLR