Glisează meniul stânga/dreapta
25 august 2024 — Evenimente
Evenimente cu public
Vineri, 30 august 2024, ora 16.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
„Spirit și limbă”, eveniment de Ziua Limbii Române
Muzeul Național al Literaturii Române, Revista Contemporanul, Asociația Tineri pentru Educație și Cultură și Centrul de excelență în istoria culturii și civilizației românești – Criterion, organizează, în Grădina MNLR din str. Nicolae Crețulescu 8, evenimentul cultural „Spirit și Limbă”. Adolescenții și tinerii participanți în cadrul atelierelor organizate de cele două asociații vor interpreta fragmente din creațiile poetice și filosofice românești relevante pentru frumusețea și profunzimea Limbii române.
De la Mihai Eminescu la Constantin Noica, trecând prin Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ioan Alexandru, Limba română a strălucit. Într-o Europă deschisă tuturor particularităților și diferențelor, celebrarea frumuseții Limbii române la ea, acasă, la Muzeul Național al Literaturii Române, este, în primul rând, o sărbătoare a frumuseții în comuniune.
„Ca și portugheza, italiana, spaniola și franceza, Limba română e de origine latină, fiind, spre deosebire de celelalte patru limbi invocate, singura de extracție latină vorbită într-o țară din estul Europei, care rezistă, spunea Nicolae Iorga, într-un ocean de țări slave. Cântată de Eminescu, cel de neegalat, creatorul unic care a pus bazele limbii române moderne, admirată de filosoful privat din mansarda pariziană, Cioran, care avea cultul eminescienei Rugăciuni a unui dac, tratată ca o patrie de Nichita Stănescu, limba română rezistă uimitor, cerne și alege cu infinită delicatețe, inventivitate și înțelepciune și înflorește strălucind” este cuvântul de invitație la eveniment al poetei Aura Christi, redactorul-șef al Revistei Contemporanul.
Expoziții permanente
Atelier de artist | Margareta Sterian
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
Vă invităm să vizitați spațiul expozițional Atelier de artist – Margareta Sterian, deschis la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66. Amenajat la etajul al doilea al clădirii, spațiul intim – recreat prin obiecte de mobilier, obiecte personale și lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile – redă universul creator și existențial al artistei, exemplificând interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică. Toate obiectele expuse în acest spațiu au fost donate Muzeului Național al Literaturii Române de către pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, discipolul și moștenitorul testamentar, omul datorită căruia opera și personalitatea Margaretei Sterian vor fi cunoscute de generațiile viitoare.
Expoziții temporare
Expoziția de artă handmade Emoții de Vară
Muzeul Național al Literaturii Române, Sălile „Al. Oprea” și „Al. Condeescu”, Calea Griviței 64-66
20 – 31 august 2024
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția de artă handmade intitulată „Emoții de Vară”, organizată de Academia de Artă Handmade București.
Aceasta este cea de-a VII-a ediție a expozițiilor tematice menite să promoveze artiștii și artizanii români, tehnicile de lucru și materialele tradiționale sau moderne.
Expoziția reunește peste 100 de opere semnate de 14 dintre cei mai talentați membri ai Academiei, artiști și artizani din București, Ploiești, Dâmbovița, Craiova, Galați, Sibiu, Târgu Mureș și Baia Mare. Valentina Butoi, Iulia Săsărman, Carmen Florian, Mihaela Paschia și Diana David sunt autoarele picturilor, Mioara Iofciulescu, Feudalia Peter și Magda Stan semnează obiectele decorative, Anișoara Mușat, Victoria Semen, Adriana Câmpean și Cerasella Zangor sunt autoarele bijuteriilor, iar Beatrice Lianda Dinu și Angela Camenschi sunt creatoarele pieselor vestimentare expuse cu această ocazie.
Expoziția poate fi vizitată de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
Detalii, aici.
__________
Expoziția Bucharest ART Exhibition #3
Muzeul Național al Literaturii Române, Sala „P. Creția”, Calea Griviței 64-66
6 – 31 august 2024
Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Asociatia Anonymo Muza, vă invită să vizitați o expoziție deschisă în cadrul celei de-a treia ediții a Bucharest ART Exhibition – a show celebrating women’s creativity.
Expoziția reunește artiste din mai multe ramuri ale artelor vizuale (pictură, design vestimentar prototip, bijuterie contemporană, colaj etc). Tema expoziției este: „Femeia – centrum mundi”. Ediția cu numărul 3 face o introspecție în acest univers fascinant, amalgam de sentimente și stări. Fiecare lucrare te îndeamnă să contempli și să-i pătrunzi misterul.
Curatorul expoziției este criticul de artă Diana Roman.
Expoziția poate fi vizitată de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
_________
Expoziție „Actorii şi fotograful” |„ Headshots” by Simion Buia
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
18 iulie – 31 august 2024
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită față în față cu (în ordine alfabetică): Mircea Andreescu, Mircea Albulescu, Ion Arcudeanu, Coca Bloos, Emil Boroghină, Constantin Codrescu, Constantin Cojocaru, Dan Condurache, Alexandra Davidescu, Valer Dellakeza, Constantin Dinulescu, Senkálszky Endre, Vladimir Găitan, Ilie Gheorghe, Mihai Gruia Sandu, Tatiana Iekel, Marcel Iureş, Dorina Lazăr, Mariana Mihuţ, Virginia Mirea, Sorin Medeleni, Marin Moraru, Virgil Ogăşanu, Mitică Popescu, Dan Puric, Victor Rebengiuc, Alexandru Repan, Dumitru Rucăreanu, Ştefan Sileanu, Anton Tauf, Valentin Teodosiu, Valentin Uritescu, Dorel Vişan și Florin Zamfirescu.
„Ceea ce face Simion Buia prin acest proiect este o arhivă vizuală, o istorie vie a ceea ce înseamnă teatru în România contemporană. Un astfel de proiect este necesar nu numai pentru actori, ci mai ales pentru publicul care în ultimii ani s-a întors spre teatru. În general noi, oamenii, avem o relație dificilă cu memoria, iar prin acest proiect efemerul poate dobândi valoare de perenitate.” – Carmen Mușat, redactor-șef al Revistei Observator Cultural.
Evenimente on-line
mini-Cafeneaua critică on-line:
Luni, 26 august 2024, ora 19.00
Joi, 29 august 2024, ora 19.00
pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
***
Desfășurată din primăvara lui 2018 la Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, Cafeneaua critică, longevivul proiect de dezbateri culturale inițiat în 1994 de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, și-a suspendat edițiile săptămânale în martie 2020 din cauza pandemiei generate de coronavirusul SARS-COV-2. Încă în plină criză sanitară mondială, deci în imposibilitate de a-și relua întâlnirile cu invitați speciali și cu public, Cafeneaua critică a revenit totuși la 1 februarie 2021 sub forma unor mini-Cafenele critice on-line pe site-ul MNLR, pe platforma și pe pagina de Facebook a Muzeului. În locul obișnuitelor dezbateri ample pe subiecte de actualitate culturală, mini-Cafenelele critice oferă dialoguri cu personalități literare, artistice, intelectuale despre chiar viața din timpul pandemiei.
Primele episoade ale mini-Cafenelei critice on-line pot fi accesate aici.