Glisează meniul stânga/dreapta
26 iunie 2026 — Evenimente
EVENIMENTE CU PUBLIC
Luni, 29 iunie 2026, ora 16.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Evocare Gheorghe Iova
Muzeul Național al Literaturii Române organizează un eveniment de evocare a scriitorului Gheorghe Iova (1950-2019).
Gheorghe Iova a absolvit, în 1972, Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, specialitatea Limba și literatura română – Limba și literatura franceză. Și-a început cariera ca profesor de limba franceză înainte de 1989, iar după 1990 a fost redactor la revistele Contrapunct (1990-1992) și Contemporanul – ideea europeană (1992-1994), profesor de filosofie la Academia de Arte din București (1994-1996 și 1997-1998) și muzeograf la Muzeul Literaturii Române din București. A fost membru activ al cenaclului literar Junimea, condus de criticul și profesorul universitar Ovid S. Crohmălniceanu, făcând parte din grupul de prozatori și poeți Noii, alături de Mircea Nedelciu, Ioan Flora, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Ene, Constantin Stan, Ioan Lăcustă, Emil Paraschivoiu și Sorin Preda.
Participanți: Ion Bogdan Lefter, Caius Dobrescu, Cosmin Manolache și Răzvan Țupa. Moderator: Ioan Cristescu, directorul MNLR
__________________
2 – 4 iulie 2026, ora 21.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
FIASCO. Seri de artă video
Proiectul FIASCO. Seri de artă video revine cu o selecție curatorială dedicată temei arhivelor: Archives in Motion. Timp de trei seri consecutive, între 21:00 și 00:00, publicul este invitat la o serie de proiecții și evenimente live care explorează conceptul de arhivă ca spațiu viu al imaginației, memoriei și modalităților de percepție a prezentului dincolo de straturi de obiecte, imagini, și text.
Selecția din acest an, curatoriată de Larisa Crunțeanu și Cristina Stoenescu, reunește lucrările unor artiste și artiști precum Alessandra Ferrini, Radu Jude, Dafna Maimon, Maryam Tafakory, Anton Vidokle, propunând un parcurs prin diferite forme și înțelegeri ale arhivei. O parte dintre lucrările prezentate au fost oferite de partenerii proiectului grupul kinema ikon, și colecția Video-Forum a Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.).
__________________
Vineri, 3 iulie 2026, ora 18.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Vernisaj | Expoziţie portret 85 – Mircia Dumitrescu
3 iulie – 30 august 2026
Muzeul Național al Literaturii Române organizează, în perioada iulie – august 2026, la sediul său din strada N. Crețulescu 8, expoziția MIRCIA DUMITRESCU ׀ AUTOPORTRET 85, dedicată celebrării activității artistice a acad. Mircia Dumitrescu, la împlinirea vârstei de 85 de ani. Expoziția reunește lucrări de gravură, sculptură, desen, pictură și carte bibliofilă (unele dintre acestea fiind expuse în premieră), invitând publicul la o experiență vizuală inedită, spectaculoasă, monumentală prin viziune și construcție, cu o expresivitate artistică impresionantă.
Vernisajul va avea loc vineri, 3 iulie 2026, ora 18.00. Vor lua cuvântul, alături de artist: acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, și ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București.
__________________
Duminică, 5 iulie 2026, ora 11.00
Calea Victoriei nr. 110
Străzi deschise | Atelier: povestea unei străzi și a unei case: Calea Victoriei și Casa Mavrocordat
Vom călători în timp, prin intermediul imaginilor, și vom afla cum s-a transformat Podul Mogoșoaiei în Calea Victoriei de astăzi, numărându-se printre cele mai interesante artere din București, străbătută fiind și de scriitorii români. Veți cunoaște povestea familiei Mavrocordat și a casei în care se află expoziția de bază a Muzeului Național al Literaturii Române.
Coordonator: Oana Oros
EXPOZIȚII PERMANENTE
Atelier de artist | Margareta Sterian
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
Vă invităm să vizitați spațiul expozițional Atelier de artist – Margareta Sterian, deschis la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66. Amenajat la etajul al doilea al clădirii, spațiul intim – recreat prin obiecte de mobilier, obiecte personale și lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile – redă universul creator și existențial al artistei, exemplificând interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică. Toate obiectele expuse în acest spațiu au fost donate Muzeului Național al Literaturii Române de către pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, discipolul și moștenitorul testamentar, omul datorită căruia opera și personalitatea Margaretei Sterian vor fi cunoscute de generațiile viitoare.
EXPOZIȚII TEMPORARE
Expoziția O Românie pe farfurie | Carmen Brâncoveanu
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
24 iunie – 19 iulie 2026
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția intitulată O Românie pe farfurie, autor Carmen Brâncoveanu, dedicată celebrării Zilei Internaționale a Iei.
Piesele de ceramică ale lui Carmen Brâncoveanu au ca sursă de inspirație cusăturile vechi românești, pe care le reproduce cu migală, punct cu punct, în creațiile sale, printr-o tehnică unică. Sunt obiecte păstrătoare de identitate, care înmagazinează momentele de bucurie, de tristețe, de melancolie din copilărie, când, sub îndrumarea bunicilor, înșira pe pânză cruciuliță după cruciuliță.
Expoziția poate fi vizitată până în data de 19 iulie 2026, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00-18.00. Vizitarea expoziției se poate face prin achiziționarea biletului de intrare în muzeu. Tarife, aici.
Detalii, aici: https://mnlr.ro/o-romanie-pe-farfurie-i-carmen-brancoveanu/
__________________
Expoziția Micul Paris
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
23 iunie – 3 iulie 2026
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește expoziția Micul Paris, organizată de Asociația Artiștilor Plastici (AAPB).
Expoziția de pictură, grafică și fotografie, dedicată Bucureștiului interbelic și completată cu o secțiune de artă decorativă, este deschisă până în data de 3 iulie 2026, de marți până sâmbătă, între orele 10.00-18.00. Vizitarea expoziției se poate face prin achiziționarea biletului de intrare în muzeu. Tarife, aici.
„Miza expoziției nu este doar nostalgia pentru Bucureștiul interbelic, ci posibilitatea de a pune în dialog două orașe: cel pe care ni-l imaginăm și cel în care trăim astăzi. Micul Paris era, în fapt, o stare de spirit, un oraș efervescent care visa să devină Parisul Estului. Farmecul acelei epoci, arhitectura, amprentele culturale, le regăsim în metropola de astăzi, în orașul care continuă să viseze și, într-un mod diferit, să ne farmece”, declară Irina Forgo, vicepreședinte AAP și coordonatorul expoziției.
Detalii, aici: https://mnlr.ro/expozitie-micul-paris-in-marele-bucuresti/
_____________
Expoziția „Ilustrația de carte / In memoriam Constantin Baciu”
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, Muzeul Național al Literaturii Române a deschis expoziția „Ilustrația de carte / In memoriam Constantin Baciu”, dedicată evocării operei artistului Constantin Baciu, pictor și grafician cu o bogată activitate în domeniul ilustrației de carte. Expoziția cuprinde o serie de panouri care ilustrează volumul „Amintiri din copilărie” al lui Ion Creangă.
Opera sa se remarcă printr-o îmbinare armonioasă între tradiție și modernitate, artistul explorând teme precum identitatea, memoria și relația omului cu mediul înconjurător. În creațiile sale, Baciu folosește adesea simboluri inspirate din folclor și din universul rural, reinterpretate într-o manieră contemporană.