Alexandru Piru 100

Pe 22 august 1917 s-a născut la Mărgineni (Bacău) istoricul literar Al. Piru. Discipol și (alături de Dinu Pillat și Adrian Marino) asistent al lui G. Călinescu (discipolatul mergând până la epigonism; v., între altele, și Istoria literaturii române de la origini până la 1830, urmată de Istoria literaturii române de la început până azi, replică palidă la cea călinesciană), dar și exeget pasionat al marelui critic, a fost un istoric literar prob, „de școală veche”, faimos prin pozitivismul anecdotic aplicat vieții noastre literare dintotdeauna. Soția sa, Elena Piru, a fost la rândul ei un excelent documentarist, folosită uneori excesiv de Călinescu pentru lucările sale din deceniul șase. Ca universitar poststalinist (după o perioadă de reprimare stalinistă), a devenit el însuși subiect de anecdotică, de un faimos umor acid; altmninteri, providențial pentru destui tineri care au confirmat și un om de la care se învăța carte. Monografiile despre viața și opera lui G. Ibrăileanu (pe care l-a și editat) sunt nedepășite factologic, ca și Panorama deceniului literar românesc 1940-1950 (1968, net peste compilativul Eseu despre generația războiului al lui Emil Manu). Un „manual” foarte util pentru generații de studenți (după cel al lui N. Cartojan) rămâne Istoria literaturii române vechi, edificat pe schelăria unui volum din 1964 despre Literatura română premodernă. Monografiile despre C. Negruzzi, I. Heliade Rădulescu și Liviu Rebreanu sunt doar consultabile. A scris mult despre poeți și poezie, despre clasici și contemporani, fără a se impune ca atare. După 1990 a intrat în politică, de partea FSN (a fost inclusiv senator) ceea ce i-a adus destui dușmani. Chiar dacă neracordat la metodologiile moderne, ceea ce i-a atras ironii nu totdeauna meritate, Al. Piru a fost, pe ansamblu, un spirit superior-didactic, un literat generalist scotocitor și bine informat, dintr-o specie pe cale de dispariție și căreia unii dintre noi îi simt lipsa.

Text de Paul Cernat

foto: Arhiva MNLR