15 martie 2018 — Evocări

Alexandru Vlad

Pe 15 martie 2005 ne-a părăsit, răpus de cancer, Alexandru Vlad, unul dintre cei mai importanți prozatori optzeciști (din ramura transilvăneană). S-a născut pe 31 iulie 1950 în comuna Suceagu, județul Cluj. În studenție (e absolvent de Engleză) a frecventat cenaclul Echinox, iar după absolvire a dus multă vreme o existență asumat marginală, de liber profesionist pe stil american: anticar, remizier la fotbal, muncitor necalificat, proiecționist de film ș.am.d. După 1990 a lucrat ca redactor în presa culturală (Steaua, vatra etc.), Adept al „naturismului” de tip Thoreau, a cărui gândire îi impregnează opera (și, pe alocuri, viața), a cultivat, ca prozator, un ruralism subtil-intelectualizat, de o simplitate sofisticată. Debutul editorial s-a produs în 1980 cu volumul de proză scurtă Aripa grifonului, urmat de cel mai bun volum de proză scurtă al său – Drumul spre Polul Sud (1985), sinteză a utopiilor sale existențial-experimentale. După 1990 a publicat literatură de călătorie (Atena, Atena, 1994) și mai multe volume inclasabile, puzzle-uri înșelătoare de publicistică, jurnal și proză scurtă, în Sticla de lampă (2002), Viața mea în slujba statului (2004), Vara mai nepăsători ca iarna (2005), Curcubeul dublu (2008), „prozele asortate” din Măsline aproape gratis (2012). Sub aparența lor modestă, cenușiu-anodină și minimalistă, ele alcătuiesc însă mici „fresce” caleidoscopice ale unor lumi mărunte în declin, proiectate discret pe fundalul unei istorii degradate; perspectiva e a unui observator neo-franciscan retras din lumea urbană într-o sihăstrie sătească lipsită de obligații. Incidental, a comis și poezie, neadunată în volum de sine stătător. Piesele sale de calibru – printre romanele-reper ale generației sale – sunt, în anii 80, Frigul verii (1985), roman transilvănean de război în cheie explorator-intelectuală, de confruntare a unor mentalități divergente, și masivul Ploile amare (2011), în care autorul reformulează proza „obsedantului deceniu” într-o cheie realist-magică și antiutopică (o apocalipsă a inundațiilor care destramă, tragic, textura unei comunități rurale), printr-o narațiune epică robustă, eliberată de abstractizări teoretizante. O nouă tentativă de reinventare, fără anvergura așteptată, este romanul Omul de la fereastră (apărut postum, în 2015). A fost și un foarte bun traducător din proza anglo-americană (Henry Miller, Joseph Conrad, Graham Greene). Retras (polemic?) într-o natură devastată  din calea civilizației postindustriale, dar cu tot background-ul acesteia, prozatorul și-a construit abil și tenace, din materiale umile, o „colibă” durabilă peste mode și timp.

Text de Paul Cernat.

Foto : https://www.cotidianul.ro/in-memoriam-alexandru-vlad/

 

128 vizualizări