11 martie 2022 — Evenimente

„Ambreiaj” | Cosmin Ciotloș

Vreme de un an am prezentat săptămânal pe platforma Muzeului Național al Literaturii Române felurite „istorii literare” fără să-mi pun întrebări legate de eficiența lor imediată. Cumulează sau nu aprecieri, strâng sau nu sfinte vizionări? Nu m-a interesat nici atunci, nu țin s-o știu nici acum. De-ajuns că, la luni bune după ce încheiasem filmările, am continuat să primesc semnale neașteptat de favorabile. Semn că n-a fost, totuși, în zadar. E gândul cu care încep și noua rubrică, „Ambreiaj”. Nu m-aștept decât să reușească să vă  stârnească, din când în când, curiozități și mirări. Ca literatura însăși. Căci tot despre povești va fi vorba: le au și cuvintele de zi cu zi pe-ale lor. – Cosmin Ciotloș 

Primul episod este dedicat Cenușăresei: de la Charles Perrault încoace, toți avem în minte o fată, un bal și niște pantofi de sticlă. Aceștia din urmă, s-o recunoaștem, din cale-afară de incomozi. Cine sau ce s-a jucat cu destinul frumoasei fete, complicându-i, pe lângă existență, și destinul?