Glisează meniul stânga/dreapta
19 septembrie 2026 — Festival
Ce s-ar întâmpla dacă Apolodor s-ar opri pentru câteva ore la Muzeul Național al Literaturii Române? Și cui i-ar povesti mai întâi despre drumul său până la Polul Sud, dacă nu Japonicăi, le chat gentil, pisica lui Gellu Naum?
Sâmbătă, 19 septembrie, între orele 13.00 și 15.00, copiii au fost invitați să intre în „Țara Poeților” și să refacă aventura unuia dintre cele mai iubite personaje ale literaturii române pentru cei mici.
„Apolodor în Țara Poeților”, activitate coordonată de Oana Oros, cu Marine Posocco asistent, a transformat spațiile MNLR într-o hartă a unei călătorii literare. Printr-o vânătoare de comori alcătuită din ghicitori, provocări și activități creative, participanții au urmărit traseul celebrului pinguin, de la plecarea din Circul de Stat din București până la reîntâlnirea cu familia sa, în Golful Terror.
Dar drumul lui Apolodor a devenit, de această dată, și un drum prin muzeu. Fiecare etapă a jocului i-a condus pe copii spre un obiect sau o lucrare și le-a cerut să privească mai atent ceea ce se afla în jurul lor. Pentru a merge mai departe, au trebuit să caute, să observe, să descopere indicii, să găsească răspunsuri și, mai ales, să-și folosească imaginația. În felul acesta, muzeul nu a mai fost un spațiu pe care îl străbați privind lucrurile de la distanță. A devenit un teritoriu de explorat, iar Apolodor a fost ghidul perfect. Creat de Gellu Naum, poetul-pinguin care pleacă în lume pentru că-i este dor de frații săi poartă în povestea lui ceva ce copiii înțeleg fără explicații complicate: dorul, curajul de a porni la drum, bucuria descoperirii și nevoia de a ajunge acasă.
În aventura imaginată la MNLR, lumea cărții și lumea muzeului s-au întâlnit firesc. Povestea cunoscută a devenit punctul de plecare pentru descoperirea altor povești, iar obiectele întâlnite pe traseu au încetat, pentru câteva clipe, să mai fie doar exponate. Au devenit indicii într-o călătorie.
După atelierele de benzi desenate desfășurate în prima parte a zilei, „Apolodor în Țara Poeților” a continuat programul dedicat celor mai tineri participanți la Festivalul Internațional de Poezie București, propunând un alt mod de apropiere de literatură: prin joc. Pentru că înainte de a deveni autori pe care îi studiem și cărți pe care le așezăm în biblioteci, literatura înseamnă povești, iar uneori cea mai bună cale spre o carte începe cu o ghicitoare, o urmă de urmat și curiozitatea de a afla ce se ascunde după următoarea ușă. Apolodor a călătorit cândva până la Polul Sud ca să-și găsească familia. Sâmbătă, la MNLR, copiii au mers pe urmele lui și au descoperit, pe drum, literatura.
Credit foto: Dan Marinescu