1 septembrie 2020 — Ateliere pentru copii

Atelier on-line cu Adina Rosetti

Iubitorii de cărți pentru copii sunt așteptați sâmbătă, 26 septembrie 2020, ora 11.00, la o întâlnire specială cu scriitoarea Adina Rosetti, creatoarea „Cronicilor Domnișoarei Poimâine” (ilustrații de Oana Ispir, Editura Arthur, 2019) și a cărții „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” (ilustrații de Cristiana Radu, Editura Curtea Veche, 2014), volume din care va citi și care vor sta la baza interacțiunilor cu participanții la atelierul on-line din această lună.
Moderator: Vasile Ernu

Sunt disponibile doar 100 de locuri virtuale, iar link-ul pentru acces este:  https://us02web.zoom.us/j/82248647250.

„Cu multă vreme în urmă, am cunoscut-o pe Domnișoara Poimâine pe când era mică și i-am fost alături când s-a jucat prima oară cu Timpul. Povestea nu s-a sfârșit prea bine atunci pentru ea, căci unchiul ei, Tempus Întâiul, a prins-o și-a alungat-o departe, la marginea regatului său. Pe o insulă în mijlocul vârtejurilor temporale, departe de familie și prieteni, având drept companie doar muzica, Domnișoara Poimâine a crescut și-a devenit adolescentă. Așa am regăsit-o, mai târziu. Aproape să n-o recunosc cu părul violet, un tatuaj pe umăr, haine asimetrice și spirit rebel. Mi-a spus că are planuri și visuri mari. Mi-a promis treceri amețitoare prin trecut și viitor, dacă o însoțesc în noua ei călătorie. N-am putut să spun nu și așa m-am nimerit într-o aventură cu pirați și umbre, cu vrăjitoare și muzicanți, cu dictaturi sumbre și povești de dragoste emoționante.” (Adina Rosetti)

Adina Rosetti s-a născut în 1979, la Brăila. A absolvit în 2001 o facultate economică la Universitatea Româno-Americană, apoi un curs post-universitar de jurnalism la Universitatea din București. Din 2004 a început să scrie reportaje și articole pe teme sociale și culturale la „Dilema Veche” și, apoi, la „Dilemateca”. A lucrat doi ani la „Time Out”, timp în care a bătut Bucureștiul în lung și-n lat încercând să-i descopere secretele și poveștile, și a fost redactor patru ani la revista „ELLE Romania”. Alte colaborări: „Unica”, „Esquire”, „BeWhere”, „Omnivor”, „Formula As”, „CR Fashion Book #2”. A primit premiul „Tânărul Jurnalist al Anului 2007” (secţiunea Cultură), acordat de Freedom House. În 2010 i se publică la editura Curtea Veche romanul de debut, „Deadline”, bine primit de critică și public, aflat la cea de-a doua ediție și tradus în Franța la editura Mercure de France (2013). În 2015 a urmat volumul de proză scurtă „De zece ori pe buze”, Curtea Veche Publishing. În 2014 a publicat cartea pentru copii „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, cu ilustrații de Cristiana Radu, premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărți din România cu premiul pentru „Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret”. Cartea a mai primit premiul „Cea mai bună carte pentru copii și tineret” la Gala „Bun de Tipar”. A fost prezentată la Târgul Internațional de Carte pentru Copii de la Bologna 2015 și a fost selectată în catalogul „The White Ravens”, cu cele mai frumoase 200 cărți pentru copii din lume, lansat în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt, 2015. Piesa a fost dramatizată de teatrul pentru copii Momolino și se joacă în București la Teatrul Apollo 111.