Glisează meniul stânga/dreapta
19 ianuarie 2023 — Audiții
Muzeul Național al Literaturii Române și Teatrul Național Radiofonic vă așteaptă miercuri, 25 ianuarie 2023, de la ora 15.00, la sediul MNLR din Strada Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe) la audiția spectacolului cu piesa ,,Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor’’, de Ernst Theodor Amadeus Hoffmann. Traducerea: Gustav Gusti. Dramatizarea radiofonică şi regia artistică: Diana Mihailopol. În distribuţie: Marian Râlea, Alina Rotaru, Marius Manole, Lucian Ionescu, Rodica Mandache, Jeanine Stavarache, Angela Ioan, Manuela Ciucur, Ionuţ Grama, Marcela Motoc, Eric Deliu, Catinca Radu, Mircea Alexandru Băluță, Cezar Antal, Marian Lepădatu, Oana Jindiceanu, Vera Linguraru, Daniel Tudorică, Mugur Dumitriu, Alin Aronovici, Cristiana Mihai, Voicu Hetel şi Mihai Gruia Sandu. Versuri: Diana Mihailopol. Redactor şi coordonator de proiect: Irina Soare. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia tehnică: Codrin Lazăr. Regia muzicală: Andrei Miricescu.
În anul care a marcat bicentenarul trecerii în nefiinţă a celebrului scriitor romantic german Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, Teatrul National Radiofonic pentru copii a inclus în repertoriul său un spectacol inspirat din basmul Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor, una dintre capodoperele literaturii universale. Montarea este semnată de talentata regizoare Diana Mihailopol, care mărturiseşte: ,,Să ți se propună, în 2022, un proiect după «Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor», de E. T. A. Hoffmann, înseamnă o reală provocare. Un univers plin de fantezie și candoare s-a așternut în fața mea, răzbătând undele minții și contopindu-se cu munca străbătută în urmă cu peste 50 de ani a traducătorului Gustav Gusti. Povestea «Spărgătorul de nuci și Regele Șoarecilor», de E. T. A. Hoffmann, a fost înfățișată publicului larg mai mult prin prezența pe scenele mondiale ale spectacolelor de balet, pe muzica inegalabilului Piotr Ilici Ceaikovski. (…) Am acceptat soluțiile și mijloacele artistice propuse de regizorul muzical, Andrei Miricescu, acelea de a adăuga, pe lângă cunoscutele fragmente muzicale ale lui Ceaikovski, variațiuni pe tema Spărgătorului de nuci din zona jazzului. Astfel, «Spărgătorul de nuci și Regele Șoarecilor» iese din tiparul basmului tradițional și din forma de expresie tipică a spectacolelor pentru copii, tinde, în această încercare scriptică, spre o formă deschisă către adolescenți și adulți, dorind să definească starea trăită în timpul în care Marie Stahlbaum traversa din ungherul izolat al copilăriei către epoca personală a tinereții, ca nouă perioadă ce se cere trăită. Mulțumesc echipei și celor cu care am colaborat cu ocazia acestui proiect: Irina Soare, Andrei Miricescu, Codrin Lazăr, Milica Creiniceanu, Florin Bădic, Lucian David, Ioana Stana și nu în ultimul rând echipei de actori! Sunt bucuroasă pentru că a debutat la Teatrul Național Radiofonic excepționala actriță Alina Rotaru, alături de mai marii Marian Râlea, Rodica Mandache, Jeanine Stavarache, Angela Ioan, Manuela Ciucur, Marius Manole, Mihai Gruia Sandu, Ionuț Grama și alții,” afirmă Diana Mihailopol.
Spectacolul se va difuza sâmbătă, 28 ianuarie 2023, și duminică, 29 ianuarie 2023, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag!