Glisează meniul stânga/dreapta
8 decembrie 2017 — Evenimente
Selecţiuni din serialul „Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz vor putea fi audiate în avanpremieră marți, 12 decembrie, de la ora 17.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Strada Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe) din Bucureşti. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Superproducţia „Quo Vadis” are opt episoade și se vor difuza în perioadele 11 – 15 decembrie și 18 – 20 decembrie, de la ora 22.30, la Radio România Cultural.
În distribuţie: Marius Stănescu, Marius Bodochi, Mihai Constantin, Gelu Niţu, Constantin Dinulescu, Dan Aştilean, Oana Maria Mărgineanu, Rodica Lazăr, Emilia Popescu, Crina Mureşan, Rodica Mandache, Marian Lepădatu, Gavril Pătru, Dan Clucinschi, Gavriil Pinte, Alexandru Potocean, Orodel Olaru, Petre Nicolae, Ştefan Velniciuc, Amalia Ciolan, Nicolae Călugăriţa, Mihai Verbiţchi, Vasile Manta, Marius Călugăriţa, Ioana Calotă, Ruxandra Maniu, Cristian Simion, Violeta Berbiuc, Ion Arcudeanu, Patricia Prundea, Domnica Ţundrea, Alexandru Philippide şi copilul Silviu Stănescu. Interpretează, la instrumente cu coarde, Victor Prundea. Regia de montaj: Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală şi corepetitor: Patricia Prundea. Regia tehnică: Vasile Manta. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.
Teatrul Naţional Radiofonic şi-a propus să îmbogăţească Fonoteca de aur a Societăţii Române de Radiodifuziune cu serialul „Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz, remarcabilă ipostază sonoră a unui puternic şi tulburător roman, care, pe fundalul unei poveşti de iubire, înfăţişează Roma secolului I după Hristos şi persecuţiile suferite de creştini, în perioada lui Nero.
Henryk Sienkiewicz este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari autori polonezi din toate timpurile şi o voce distinctă în proza europeană de factură realistă. Pentru romanul istoric „Quo Vadis”, Henryk Sienkiewicz a primit în 1905 Premiul Nobel. Receptarea romanului a generat opinii entuziaste; iată, de pildă, ce scria exegetul polonez Lech Ludorowski: „O operă vizionară. Splendidă şi monumentală. Emanând o adâncă spiritualitate. Iradiază iubirea şi binele. Profundă în nobila ei înţelepciune. Fermecătoare prin bogăţia frumosului neobişnuit care produce impresii şi trăiri estetice de neuitat.”
Distribuţia spectacolului radiofonic adună mari nume ale momentului teatral actual, actori extraordinari, chemaţi să se confrunte cu partituri generoase, nuanţate şi extrem de ample, cărora le-au dat viaţă într-un chip tulburător. Dialogul are firesc, emoţie, captând viaţa însăşi a personajelor, aşezând într-un crescendo semnificativ reflecţiile, intuiţiile, sentimentele lor.
Muzica, plină de forţă evocatoare, aleasă cu profundă sensibilitate şi totodată cu ştiinţa dozei exacte, de către regizorul muzical Patricia Prundea şi coloana sonoră realizată de Vasile Manta contribuie la împlinirea unui întreg artistic rafinat, amplificând elementul afectiv şi sensurile înălţătoare ale romanului.
Serialul radiofonic „Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz reînvie o lume, făcând-o palpabilă şi ne determină să vedem cu ochii minţii, în tablouri vii, cu o mare putere de sugestie, întâmplările dramatice, neprevăzute, cu un puternic impact emoţional.