Bacovia – 145. Poezia s-a întors acasă

Există un fel aparte de a rosti poezia unui scriitor în casa în care a trăit. Cuvintele nu mai ajung într-un spațiu neutru. În jurul lor sunt camerele, obiectele, ferestrele și urmele unei existențe reale. Pentru câteva clipe, distanța dintre operă și omul care a scris-o pare mai mică.

Joi, 17 septembrie, Casa memorială „George și Agatha Bacovia” a găzduit evenimentul „Bacovia – 145”, dedicat împlinirii a 145 de ani de la nașterea lui George Bacovia, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București. Poezia și muzica au construit împreună această întâlnire aniversară, într-un loc în care memoria literară continuă să locuiască.

Simona Măicănescu și Anca Bejan au readus poemul bacovian la forma sa vie, aceea a cuvântului rostit. Într-o asemenea apropiere, versurile pe care memoria culturală le-a făcut aproape emblematice își pot recăpăta fragilitatea de la început: vocea, respirația și tăcerea dintre cuvinte.

Muzica a prelungit această atmosferă printr-un program care a trecut de la romantism la sonorități ale secolului XX.

La pian, tânărul Vladimir Nicolae Spirescu, elev al Colegiului Național de Muzică „George Enescu”, coordonat de prof. Cristina Maria Ralea, a interpretat Étude de concert nr. 3 – „Un sospiro” și Paraphrase de concert sur „Rigoletto”, S. 434, de Franz Liszt, precum și Toccata, op. 155, de York Bowen.

Vocile viorilor au fost aduse de Mihai Marina Felicia și Matei Alexandru Morar, elevi ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, coordonați de prof. Magdalena Ursu. Programul lor a reunit Passacaglia pentru două viori de Georg Friedrich Händel/Johan Halvorsen, Baladă și joc de György Ligeti, Duetul nr. 36 – „Cimpoiul” de Béla Bartók și celebrul Por una cabeza de Carlos Gardel, în aranjamentul lui Augustin Hadelich.

Au participat Ioan Cristescu, Lelia Spirescu și Vasile Gribincea.

Poate că tocmai această întâlnire dintre generații a fost unul dintre cele mai frumoase sensuri ale aniversării. La 145 de ani de la nașterea lui Bacovia, într-o casă care-i păstrează memoria, tineri muzicieni au adus propriul lor prezent lângă versurile unui poet devenit parte din patrimoniul literaturii române.

O casă memorială își împlinește rostul nu numai atunci când păstrează obiectele celui care a locuit-o. Îl împlinește și atunci când deschide ușa către cei care vin după el și face posibil ca memoria să nu rămână nemișcată.

La 17 septembrie 2026, în casa lui George și Agatha Bacovia, pianul, viorile și vocile au făcut tocmai acest lucru: au transformat comemorarea într-o prezență.

La 145 de ani de la nașterea lui George Bacovia, poezia nu a fost chemată să vorbească despre trecut. S-a întors, pentru o seară, acasă.

Credit foto: Alex Ursu