Glisează meniul stânga/dreapta
14 iulie 2021 — Dezbateri culturale
În această seară vă invităm să-l urmăriți pe Călin-Andrei Mihăilescu, scriitor şi profesor de literatură comparată şi filozofie, vorbind despre Dionisie Areopagitul și Nichita Stănescu.
„În Faptele Apostolilor, cea mai importantă întâlnire pe care o are Pavel este la Atena. El se duce în Aeropag și propovăduiește litera și spiritul evangheliei atenienilor. De ce e cel mai greu la Atena? De ce credeți că Atena e locul cel mai greu? De ce nu Roma? Roma era centrul lumii, toate drumurile duceau la ea. Atena era de departe locul cel mai cult al lumii păgâne, cum i s-a spus după aceea. Este suficient să luăm Grădina lui Akademos, unde Platon își susținea doctrinele, urmat de Lyceum, unde Aristotel și-a susținut doctrina. Platon și Aristotel sunt părinții gândirii filosofice așa cum o știm. Atena este centrul lumii filosofice a Antichității. Roma a preluat de la Atena aproape tot. Lumea bună din Roma trebuia să studieze greaca în mod obligatoriu. Tot Noul testament este în greacă, în afară de ultimele cuvinte ale lui Iisus, care sunt în aramaică, pe cruce, în momentul decisiv, în care se simte abandonat. Trebuie să ținem cont de lucrul acesta. Faptele Apostolilor se termină cu predica lui Pavel la Roma, un fel de a spune că în fine creștinismul a ajuns acolo unde trebuia să ajungă. Pavel numește doi oameni care l-au urmat pe Iisus prin el (…) Unul este Dionisie (…) E aproape de miracol ca un bărbat atenian să poată fi convertit la creștinism. Era o religie monoteistă, dar foarte complicată. Teologia Sfintei Treimi este extrem de complicată dogmatic. Aceasta este prima întrebare pe care ne-o punem. Cum a putut o dogmă atât de dificilă intelectual să devină catapeteasma unei religii universale într-un moment în care doi sau trei la sută din oameni erau alfabetizați? În istoria bisericească Dionisie Areopagitul rămâne primul convertit atenian”, spune Călin-Andrei Mihăilescu.
Urmăriți discuția despre Dionisie Areopagitul – Opere complete „Teologia mistică“ și Nichita Stănescu, „Elegia a doua“ aici: