Glisează meniul stânga/dreapta
10 decembrie 2018 — Concerte de muzică
Se apropie Sărbătoarea Crăciunului, iar Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la un concert de Colinde, „Cântări spre cer”, sâmbătă, 15 decembrie 2018, de la ora 19.00, susținut de cantautorul Mircea Rusu, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe).
După absolvirea liceului de muzică, Mircea Rusu se face cunoscut publicului din întreaga țară ca solist de muzică folk, la Cenaclul Flacăra și Serbările Scânteii Tineretului. Apare în concerte alături de cele mai importante grupuri ale timpului, Roșu și Negru, Sfinx, Iris, Holograf, iar după Revoluție, între 1990-1995, cunoaște cinci ani de glorie alături de trupa Compact, ca solist vocal, compozitor și textier. În 1995, Mircea Rusu decide revenirea la cariera solo, trecând totodată de la tiparul folk la nuanțele cântecului politic.
Piesa „Omu’ bun și pomu’ copt” a devenit, în mai puțin de o lună, cea mai difuzată și mai solicitată – performanță atestată de un raport al companiei specializate Musitech. Albumul cu acelasi titlu se vinde în peste un milion de exemplare și obține Discul de Aur. Ca artist, Mircea Rusu știe că, bine alese, cuvintele pot crea celor de lângă el emoție.
„Poezia este singurul mod de viață, singura orânduire valabilă pentru o lume de liniște, fericire și pace pe care specia umană o evită sistematic. Poezia este poate cel mai larg bulevard al iubirii pe acest pământ. Mic și neînsemnat mă simt vorbind despre poezie în general, dar pe mine unul, nu știu cum se face, mă upgradează, îmi împinge mereu mai departe hotarele ființei, dându-mi și sentimentul că a înșfăca orizontul e un fleac, o simplă întindere a mâinii”, mărturisește Mircea Rusu.
Poate tocmai poezia din cântecele lui atinge, echilibrează, deschide ferestre spre locuri despre care doar inimile știu că există, mai ales în perioada Crăciunului. Mereu inspirat, mereu pasionat de oameni, de viaţă, de muzică şi vers, de iubire, Mircea Rusu recunoaște că „orice lucru cât de mic, orice banală întâmplare sunt izvoare ale zâmbetului. Voia bună a inimii, hazul, îmi sunt cămașă a firii. Până și nimicul mă zâmbește”.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!