6 iunie 2023 — Lansări de carte

„Cantemiriști” de ieri, de azi… și literatura lor

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește marți, 13 iunie 2023, ora 17.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, Sala Perpessicius, evenimentul de lansare a două noi cărți publicate de Editura Biscara în 2023, într-un spectaculos context de reunire a unor oameni din trei generații diferite, legate de Colegiul Național „Cantemir-Vodă”. În calitate de invitat special, profesor universitar Maria-Ana Tupan, critic și istoric literar, va sintetiza viziunea fantasticului din literatura română, cu scopul de a confirma resortul unui act de creație repetitiv care, iată, nu ține cont de timp și generații.

La data de 26 mai 2023, Angela Dina-Moțățăianu, fostă „cantemiristă”, promoția 1962, primea vestea unei noi recunoașteri a creației sale, un premiu important obținut pentru volumul de proză scurtă fantastică, dominată de arhetipuri ale mitologiei românești, publicat în 2022, „Când vârcolacii sorb luna”. În această notă de bun augur, ne prezintă acum cartea-pereche, recent apărută, „Întâmplări de pe Theia”, în care fantasticul irumpe, însă, din cotidianul citadin. Scriitoarea, abordând ideea dublului, dar şi a dualităţii, creează alte surprize epico-imagistice, într-un registru în care imaginarul se insinuează subtil printre meandrele realităţii.

Cartea captivează lectorii avizi să tălmăcească valenţe noi în spaţiul îngust dintre două personalităţi încătuşate în aceeaşi fiinţă, dintre două fiinţe asemănătoare, dar şi diferite… dintre două cuvinte cu aceeaşi semnificaţie sau două înţelesuri ale aceleiaşi vocabule. Sub imperiul viziuinii speculative şi estetice ale acestei cărți, cititorul rămâne realul câştigător al aventurii literare propuse de scriitoarea aflată, iată, la al 29-lea volum al său. Faptul este garantat și de aprecieri anterioare ale unor critici care vorbesc despre opera ei. „Angela Dina-Moțățăianu accentuează ideea permanentă a miracolelor chiar într-o lume ca a noastră, asaltată de profan”, spune Ana Dobre, iar Ionel Bota afirmă că „Lumea aceasta a povestirilor Angelei Dina-Moțățăianu este și una a reconfigurărilor emblemei identitare, precedența realului marcând costumația inscriptibilului. Totul este, deci, spectacol: unul epic, desigur, dar și carnavalesc sau doar grotesc-magic, ceremonial arhaic sau doar amintire aruncată în malaxorul de stări, real și miracol deopotrivă…”.

Cel de-al doilea volum care va fi prezentat, „Himere la răscruce”, este o surprinzătoare colecție de proză scurtă scrisă de elevi ai clasei a IX-a de la Colegiul Național „Cantemir-Vodă”, coordonatorul proiectului fiind prof. Ionuț Crăciun. Însă, acest volum nu ar fi văzut lumina tiparului fără mecenatul unui absolvent al aceluiași lăcaș de învățământ, Adrian-Daniel Hălmăgean, ajuns astăzi în postura de director general al companiei AVIROMS RENT A CAR, sponsorul volumului. Regăsim aici rodul creației a 56 de elevi, construcții epice emise în registru fantastic. Personajele povestirilor sunt din propriul univers relațional al autorilor – alți adolescenți, colegi, cel mai adesea, copii ceva mai fragezi, câteodată părinți, profesori… Dar, nota dominantă este prezența unui personaj principal fantastic, cu dimensiuni exacerbate, cu forme și apariții iluzorii, un locuitor al unei lumi paralele, un mag dintr-o poveste ori ivit chiar dintr-o miraculoasă și teribilă transformare a naratorului… Himerele își revendică luminile reflectoarelor! Avem, astfel, rezultatul tehnicii miraculoase prin care adolescenții, păstrându-și încă puritatea copilăriei, ajung să cunoască instinctiv și fața nevăzută a realității înconjurătoare, percepând facil stropi de miracol inaccesibil altor vârste. „Himere la răscruce” este o carte-simbol despre cum gândesc reprezentanți ai tinerei generații și încotro s-ar putea îndrepta sfera lor de interes artistic, sub atenta veghe a dascălilor ocrotitori ai limbii române.

Intrarea este liberă.

Vă așteptăm cu drag!

Imagine și montaj: Dan Marinescu