Cincisprezece voci și o seară de poezie în Grădina MNLR

Sunt seri de festival în care programul se încheie odată cu ultimul poem și sunt seri care continuă mult după ce vocile au tăcut. O asemenea seară a fost cea de miercuri, 16 septembrie, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române: cincisprezece poeți, veniți din spații culturale foarte diferite, și cincisprezece voci imposibil de confundat.

În cadrul Festivalului Internațional de Poezie București au citit Hanna Bota, Yu ChengAn, Cristina Drăghici, Martín Rodríguez-Gaona, Fatma Krouma, Mikalis Papadoupulos, Maria Pilchin, Ivan Pilchin, Doina Roman, Silvan Stâncel, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Bogdan Ștefănescu, Ya Lijuan, Daniela Vizireanu și Florina Zaharia, într-o întâlnire moderată de Călin-Andrei Mihăilescu.

România, China, Peru și Spania, Tunisia, Cipru și Republica Moldova s-au întâlnit într-o geografie liberă pe care doar poezia o poate construi. De la un autor la altul s-au schimbat ritmul și temperatura versului, imaginarul, memoria, raportarea la lume și chiar felul în care cuvântul era lăsat să ajungă la public.

Și poate tocmai această diversitate a făcut seara atât de frumoasă. Nu a existat sentimentul unei succesiuni de lecturi, a existat acela al descoperirii. Fiecare poet aducea altceva și obliga, aproape, la o schimbare a ascultării. Unele poeme veneau cu forța unei mărturisiri, altele cu ironie sau delicatețe, unele își construiau lumea din memoria personală, altele păreau să privească realitatea de la o distanță care o făcea și mai limpede.

Vocile venite din China, prin Yu ChengAn și Ya Lijuan, au adus în Grădina MNLR sonoritatea unei limbi foarte îndepărtate de română și, odată cu ea, o sensibilitate poetică pe care publicul a putut-o descoperi dincolo de diferența lingvistică. Ascultând un poem într-o limbă pe care nu o cunoști, înțelegi poate mai bine că poezia începe înaintea sensului propriu-zis: în respirație, ritm, intensitate și în felul în care poetul își locuiește propriile cuvinte.

O apropiere de altă natură au adus Maria Pilchin și Ivan Pilchin, veniți din Republica Moldova. Aici limba nu mai despărțea, dimpotrivă, crea imediat familiaritate, în timp ce experiența, memoria și sensibilitatea fiecărei voci deschideau alte teritorii. Chișinăul și Bucureștiul deveneau, prin poezie, puncte ale aceluiași spațiu cultural și, în același timp, locuri din care lumea poate fi privită diferit.

În jurul lor, fiecare dintre ceilalți poeți și-a păstrat individualitatea. Tocmai de aceea seara a funcționat atât de bine: nimeni nu trebuia să semene cu nimeni. Vocile s-au apropiat fără să se confunde, iar diferențele dintre generații, geografii și formule poetice au devenit bogăția întâlnirii.

Există un moment foarte special într-un festival internațional când încetezi să mai numeri țările reprezentate și începi pur și simplu să asculți oamenii. Atunci „internațional” nu mai este un cuvânt din titulatura festivalului, este o experiență reală: o limbă necunoscută devine pentru câteva minute apropiată, un poet venit de la mii de kilometri distanță spune ceva în care te recunoști, iar un altul îți arată o lume la care nu te-ai fi gândit. Așa a fost seara de miercuri în Grădina MNLR: vie, diferită de la un poem la altul și, mai ales, frumoasă prin imposibilitatea de a reduce toate aceste voci la una singură.

Poezia nu le-a făcut să semene. Le-a făcut să se audă.

Credit foto: Dan Marinescu