CINELITERATURA | Ion Stratan citind „Psalm real. Sfârșit de întrebări”

Ion Stratan a fost unul dintre cei mai proeminenți membri ai faimoasei generații ’80. Membru al Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu, precum și confrații săi, Traian T. Coșovei, Florin Iaru, Mircea Cărtărescu, reușește să debuteze în 1981, cu volumul de versuri „Ieșirea din apă”, lucru rarisim într-o epocă în care cenzura îi privea cu cea mai mare suspiciune pe tinerii scriitori, iar înscrierile în Uniunea Scriitorilor erau aproape suspendate.

În 1982 își alătură versurile colegilor săi de generație, în volumul colectiv „Aer cu diamante”, pe a cărui copertă se afla, premonitorie, o fotografie (realizată de graficianul Tudor Jebeleanu) cu cei patru poeți agățați, în mod premonitoriu, de o locomotivă ce se voia în plin avânt. Nu întâmplător l-a frecventat pe Nichita Stănescu, cel care i-a fost maestru și prieten. Numai că, spre deosebire de exuberantul Nichita, el era timid, interiorizat, cu o privire blândă, ascunsă în spatele unei bărbi încâlcite.

Căderea comunismului înseamnă pentru el o victorie personală, căci îi oferă libertatea de a scrie așa cum simte. După aproape un deceniu de luptă surdă cu cerberii cenzurii, poate publica din nou. Și o face, scriind nu mai puțin de 13 volume noi (să fie oare aceasta o cifră fatidică ?). După 1990 va veni și recunoașterea, vor veni și premiile (printre care Premiul Academiei Române, primit în 1995), traducerile (în franceză, germană, spaniolă). A ajuns și redactor-șef al revistei „Contrapunct”, dar nimic din toate astea nu i-au alungat singurătatea și tristețea tragică.

Nu întâmplător, obsesia morții dă târcoale versurilor sale, începând chiar cu cele din „Aer cu diamante”, manifestul unei generații ce abia se năștea. Titluri de volume ca „O zi bună pentru a muri” (1995), „Mai mult ca moartea” (1997), „De partea morților” (1998), „Cartea ruptă” (2005) nu fac decât să prevestească inevitabilul. Unul dintre versurile sale suna cam așa: „Că totul este moarte, că nu avem un sens/ În lumea trepădușă în care-am fost un vers”. Într-o zi mohorâtă de octombrie, Nino (cum îl alintau prietenii) se sinucide în prăfuitul și fumegândul Ploiești, orașul iubitului său poet Nichita Stănescu. A fost înmormântat la Bellu, ca să-i fie alături, două suflete pereche, amândoi morți la aceeași vârstă – 50 de ani.

Text scris de Radu Băieșu, regizor de teatru, redactor la Editura MLR, muzeograf

Vă invităm să îl ascultați pe Ion Stratan citind „Psalm real. Sfârșit de întrebări” într-o înregistrare difuzată în emisiunea Poezie românească”, în 31 decembrie 1991 (Fonoteca Radio România):

http://cineliteratura.ro/video/ion-stratan-citind-psalm-real-sfarsit-de-intrebari/