Conferința Națională „Eudoxiu Hurmuzachi” – Bicentenar

Muzeul Național al Literaturii Române organizează miercuri, 12 iulie 2023, de la ora 13.00, în Sala Perpessicius, Str. Nicolae Crețulescu 8, Conferința Națională „Eudoxiu Hurmuzachi” – Bicentenar.

Participă: Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Ionel Cândea, prof. univ. dr., membru corespondent al Academiei Române, Zamfir Bălan, conf. univ. dr., Nicolae Brînzea, cercetător științific MNLR, Ginel Lazăr, cercetător Secția Istorie a Muzeului Național de Istorie a României, Mireille Rădoi, conf. univ. dr., director Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Amfitrion: Ioan Cristescu, director MNLR.

Evenimentul se înscrie într-un proiect mai amplu al MNLR, dedicat unor repere ale identității culturale românești, și este finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, Serviciul Dezvoltare Comunitară.

Conferința națională aduce în prim-plan figura lui Eudoxiu Hurmuzachi, puțin frecventată în discursul cultural autohton. Rediscutarea activității sale de istoric, de arhivar, de figură proeminentă în mișcarea revoluționară de la 1848 vizează crearea unui spațiu de dialog între specialiști ai domeniului filologic și istoric, încercând o reașezare, în contemporaneitate, a importanței pe care a avut-o activitatea lui Eudoxiu Hurmuzachi.

A fost istoric, politician și patriot român, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic. Provenea din vechea familie aristocrată Hurmuzachi, trecută în Bucovina în anul 1804, stabilindu-se la moşia Cernauca, la 15 km distanţă de Cernăuţi. Era al doilea fiu din cei 12 copii al lui Doxachi Hurmuzachi şi a soţiei sale, Ilinca. Tatăl său era cunoscut pentru faptul că oferea refugiu liderilor politici români transilvăneni persecutați. Eudoxiu Hurmuzachi a absolvit gimnaziul şi liceul la Cernăuţi, după care a urmat cursurile de drept şi umanitare la Universitatea din Viena. În anul 1848, s-a implicat în mişcările revoluţionare ale românilor, contribuind la alcătuirea „Memoriului românilor din Austria” (Transilvania, Banat, Ungaria şi Bucovina) în care se cerea înfiinţarea în zonele locuite de români a unui Mare Ducat românesc, asemenea altor părţi ale Imperiului. Efortul românilor este răsplătit în 1849 prin stabilirea Ducatului Bucovinei, care însemna mai multă autonomie a românilor în cadrul Imperiului Austriac, prin dezlipirea de Galiţia şi limitarea eforturilor de deznaţionalizare de după 1775, când Bucovina a fost alipită Austriei. Bun vorbitor de germană, franceză, italiană, engleză, latină, polonă şi greacă, a început o călătorie de studii în diverse oraşe europene, fiind sprijinit material de fratele său Constantin. În această călătorie a adunat circa 6.000 de documente istorice privitoare la români (care constituie în prezent fondul de documente „Colecţia Hurmuzaki”). În 1861, a fost ales ca membru în dieta Bucovinei și Reichstagul austriac. La 20 februarie 1873 a primit titlul de baron de la împăratul austriac Francisc Iosif II pentru meritele sale ca mareșal al Bucovinei. Pentru laborioasa activitate ştiinţifică, a fost primit în Societatea Academică Română cu doar doi ani înainte de moartea sa, astăzi fiind considerat pe drept cuvânt un „ctitor de seamă al istoriografiei româneşti moderne”.

Eudoxiu Hurmuzachi, în postura sa de om al arhivelor, a desfăşurat o muncă intensă, de uzură, de pionierat în domeniul istoric. Și-a dedicat nu mai puțin de nouă ani pentru identificarea, studierea şi copierea celor mai valoroase documente referitoare la istoria românilor din perioada Evului Mediu, aflate în importante arhive din străinătate, dar cu precădere în cele austriece. Eudoxiu Hurmuzachi a înţeles, încă de la începutul activităţii sale arhivistice, importanţa documentului în scrierea istoriei unui popor, în speţă a celui român, precum şi a istoriei însăşi, dovedind o pasiune extraordinară pentru ambele.

Intrarea este liberă.

Urmăriți evenimentul aici: