(Con)vorbiri (istorico-) literare | Paul Cernat despre Vintilă Ivănceanu

Unul dintre autorii-spectacol ai literaturii experimentale românești din ultimele decenii, de la a  cărui naștere se împlinesc 80 de ani, este Vintilă Ivănceanu.

Membru al grupului oniric de la sfârșitul anilor ʼ60, alături de mult mai cunoscuții Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag, Vintilă Ivănceanu moare departe de țară, în Maroc, opera sa rămânând nerecunoscută la adevărata sa însemnătate. Emigrat în Germania, s-a ocupat de teatru experimental, dar a avut și o aplecare specială pentru zona acusticii, a muzicii experimentale. Cu o scriitură și cu un destin la fel de stranii, Ivănceanu aduce o notă de neo-avangardism pe care, ne spune Paul Cernat, o regăsim întrucâtva la Dumitru Țepeneag.

Vintilă Ivănceanu reprezintă o stranie apariție în contextul literaturii române post-staliniste, insolită într-un context de maximă liberalizare a regimului comunist. Lansat de Miron Radu Paraschivescu, debutează în 1967 cu o plachetă de versuri. Paul Cernat se oprește însă cu precădere asupra a două dintre cele mai importante romane, greu de situat, diferite ca factură, dar nu mai puțin experimentale, insolite și neverosimil de libere în România acelor ani: „Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille” și „Până la dispariție”, apărute la Editura Muzeul Literaturii Române, și care au deschis colecția „Joben”, înscrisă în seria restituirilor literare.

Cele două volume prezentate sunt accesibile pe site-ul Editurii MLR:

https://edituramnlr.ro/librarie/colectii/joben/vintila-ivanceanu-pana-la-disparitie/

https://edituramnlr.ro/librarie/colectii/joben/vintila-ivanceanu-nemaipomenitele-patanii-ale-lui-milorad-de-bouteille/