Corespondențe de mai #2 | Bogdan Petriceicu Hasdeu

„A fost un om genial – cine i-a putut tăgădui serios această însușire? –, a dispus de cunoștinți neobișnuite în toate domeniile, așa încât oricând putea uimi pe mulți; a avut un spirit elastic cum cu greu s-ar mai putea găsi altul și, pe lângă aceasta, pătrunzător, ascuțit; a fost un scriitor îndrăzneț în luptă și de o necruțătoare ironie, a fost un convorbitor care aducea în discuție puncte de vedere nouă și, când nu putea lumina, orbea prin scăpărarea scânteilor […] A fost frumos, a fost iubit, a fost mândru, a gustat larg din mierea cerească a gloriei; os de Domn, s-a visat domn el însuși. A fost și bogat pe vremuri. A trăit mult și a luat vieții tot ce ea poate să deie”, un portret pe care Nicolae Iorga i-l face în ediția critică „Oameni cari au fost”.

P. Hasdeu face parte din galeria spiritelor enciclopedice ilustre ale neamului românesc, alături de Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Iorga sau George Călinescu. Ocupă un loc distinct printre scriitorii români din a doua jumătate a veacului trecut impresionând prin multiplicitatea operei sale.

Pierderea unicei fiice la numai 18 ani, copil precoce ce s-a dovedit a fi un geniu, i-a răvăşit mintea. Impactul a fost imens, perioada ce a urmat acestui trist eveniment a fost influenţată negativ, ducându-l spre un continuu declin ştiinţific, moral, comportamental, psihic. Dacă opera lui a suferit o cădere totală, sufletul său a trecut într-o nouă etapă de frământări şi căutari de răspunsuri.

Text de Anni Udrea – Muzeograf MNLR