Corespondențe de mai #4 | Șerban Cioculescu

Cunoscut ca un critic sever, Șerban Cioculescu fusese poreclit de scriitori „Șerban cel rău”. Nici confrații nu l-au iubit prea mult, dovadă că antipatia dintre el și G. Călinescu devenise notorie. Cu toate astea, a reușit să se apropie de unii scriitori, pe care îi prețuia și de care se simțea legat. Printre ei se număra și Camil Petrescu, căruia îi dedică mai multe pagini din volumul „Amintiri – mărturii”, care parcurge viața și întâmplările marelui critic și istoric literar. Despre orgoliosul scriitor, Cioculescu are numai cuvinte de laudă, citând cu atenție toate dedicațiile primite de la acesta, dar și unele pe care le descoperise în volume cumpărate de prin anticariate. Conform lui Șerban Cioculescu, Camil Petrescu nu scria dedicații pe cărți pentru a câștiga bunăvoința criticului, ori fals prietenoase, ci erau mai degrabă polemice, dar și amicale. Dedicațiile lui erau scrise dintr-o suflare, fără a fi elaborate și fără grijă pentru ortografie. De exemplu, exemplarul numărul unu dintr-un tiraj de 100 de exemplare numerotate, tipărite pe hârtie specială, al piesei „Suflete tari”, ajunge în mâna bibliofilului critic cu următoarea dedicație (asta după ce fusese inițial oferită domnului Alexandru Mavrodi, atotputernicul director general al teatrelor): „Lui Șerban Cioculescu acest exemplar care până la capăt a ajuns unde trebuia să ajungă”. Pe exemplarul din ediția a doua a romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, pe care criticul îl apreciase la vremea lui, în mod elogios, dedicația sună astfel: „Lui Șerban Cioculescu acest exemplar din ediția II la realizarea căreia a contribuit, cu cea mai caldă prietenie.” Ulterior pe exemplarul ediției a treia, autorul îi scria: „Lui Șerban Cioculescu o carte care se vrea recitită și o prietenie care rămâne aceeași”. Într-o altă dedicație, scrisă la scurtă vreme după o polemică aprinsă cu E. Lovinescu, îi scria: „Lui Șerban Cioculescu ca să mă declare… mare romancier (cu exclusivitate) cu plăcerea de a-l fi cunoscut de aproape, cu surprinderea de a vedea un raționalist pur, atât de adevărat uman.” Această dedicație datează din 5 mai 1933. Ca urmare a cronicii la romanul „Patul lui Procust”, în care criticul considera că „Scrisorile doamnei T”, capitolul de început și cele două epiloguri nu ar face parte din roman, Camil Petrescu comandă un volum bibliofil din care exclude cele două fragmente, pe care e tipărit pe pagina de gardă cu litere roșii: „Exemplar unic tipărit pentru d-l Șerban Cioculescu”. Ce critic n-ar fi impresionat de o asemenea prețuire a opiniilor sale de către un autor celebru?! O altă dedicație a autorului, scrisă în 1936, pe un exemplar de lux din „Teze și antiteze”: „Lui Șerban Cioculescu, acestui vițios care iubește cărțile fardate și în straie pretențioase, în loc să se uite la sufletul lor, acestui raționalist care disprețuiește bătăile inimii autoricești,  același laș care evită să scoată un volum complex ca să nu fie și el la rândul lui obiect de examen critic, toată afecțiunea camaradului său de la R.F.R. (Revista Fundațiilor Regale, n.n.) și amintiri care depășesc un deceniu de prietenie literară.” Prietenia dintre cei doi data din 1923, când Cioculescu scrisese elogios despre „Versuri”, poezii de război semnate de Camil Petrescu. Apoi s-au întâlnit frecvent, în diverse colaborări la gazetele literare. Despre Camil Petrescu, criticul scria: „Nu am cunoscut în toată experiența mea literară un singur autor român, atât de sigur (cel puțin în aparență) cum era Camil Petrescu, pe tot ce făcea, spunea și scria, și niciodată atât de susceptibil la cea mai mică rezervă critică și atât de dornic de publicitare literară cât mai superlativă.”

Prezentare de Radu Băieșu, redactor în cadrul MNLR