Corespondențe de mai #7 | Titus Popovici

Titus Popovici este considerat primul nostru scenarist profesionist, ale cărui texte dovedesc o bună cunoaștere a acestei meserii. După ce se afirmase ca prozator cu romanul „Străinul”, apoi cu „Setea” și nuvela „Moartea lui Ipu”, ecranizată ulterior, el descoperă un teritoriu nou, cel al cinematografiei. Piesa de teatru „Puterea și adevărul” s-a bucurat de un mare succes, fiind montată de numeroase teatre, dar și adaptată pentru televiziune și marele ecran. Primul regizor cu care a colaborat a fost Victor Iliu, pentru care scrie scenariul la adaptarea după Slavici „Moara cu noroc”, primul film de artă al epocii comuniste. Va urma o colaborare fructuoasă cu legendarul Liviu Ciulei, pentru care va scrie scenariile pentru „Valurile Dunării” și „Pădurea spânzuraților”, primul film românesc recompensat cu un premiu Palme d’Or pentru regie la Festivalul de la Cannes. Va avea dese colaborări cu prolificul Sergiu Nicolaescu la filme precum „Dacii”, „Columna”, „Mihai Viteazul”, „Cu mâinile curate”, „Ultimul cartuș”, „Nemuritorii”, „Mircea”. Printre filmele memorabile semnate de el se numără și o ecranizare după Rebreanu, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, în regia lui Mircea Mureșan. El este și autorul scenariilor unicelor filme western românești, trilogia ardelenilor aflați în America și dornici de întoarcerea pe plaiurile natale, regizate de Dan Pița și Mircea Veroiu, precum și al filmului cult „Operațiunea Monstrul”, realizat de Manole Marcus cu o distribuție formidabilă. O altă serie interesantă este cea a „Secretului lui Bachus” și „Secretul lui Nemesis”, în regia experimentatului regizor de comedie Geo Saizescu. Filmul „Actorul și sălbaticii”, inspirat de viața marelui cupletist Constantin Tănase, face notă discordantă în filmografia majoritar propagandistică a lui Titus Popovici. Acest film, în regia lui Manole Marcus, cu Toma Caragiu în rolul principal, este o pledoarie pentru libertatea de exprimare a artistului, aflat în opoziție cu orice dictatură. Mesajul n-a fost bine primit de cenzură, așa că filmul a dispărut rapid de pe ecrane. După Revoluție își va continua cariera de scenarist, dar calitatea filmelor sale scade, el îndreptându-se mai degrabă spre comedii, „Miss Litoral”, „Divorț… din dragoste” sau „Crucea de piatră”. Abilitatea lui de scenarist, dublată de indiscutabilul talent literar l-au ajutat să mascheze propaganda comunistă dintr-o bună parte a filmelor sale, cu precădere cele istorice, în care strecoară idei evident străine de epocile sau personajele descrise, precum Mihai Viteazul sau Mircea cel Bătrân, redenumit „cel Mare”, pentru a nu stârni furia dictatorului Ceaușescu. Modul în care a falsificat și mistificat istoria (deși beneficia de sprijinul unor consilieri științifici de certă valoare) ar părea ridicol astăzi, dar îndemânarea cu care ambala aceste neadevăruri făcea ca acele filme să se bucure de un imens succes de public și de critică, nu doar atunci, ci și în zilele noastre, când istoria a fost în bună parte lămurită cam pentru toată lumea. Felul în care curg poveștile lui Titus Popovici face ca aceste filme să fie privite cu interes și de spectatorii contemporani. Deși se bucura de privilegii datorită poziției sale, călătorea frecvent în Occident, poseda o cabană de vânătoare în apropiere de Hațeg și nu ducea lipsă de bani, Titus Popovici mărturisea în cartea sa de memorii „Disciplina dezordinii”, publicată postum (scriitorul murind în condiții ciudate, în 1994), că s-a gândit adesea la emigrare, simțindu-se stăpân mai ales pe meseria de scenarist de film. La întrebarea dacă ar fi putut să se descurce la Hollywood, putem răspunde da, pentru că își stăpânea meseria, care este, înainte de toate, un meșteșug, cu legile și limbajul lui specifice, și abia apoi o artă.

Text de Radu Băieșu, redactor editura MLR

Foto: Titus Popovici, arhiva MNLR