Corespondențe de mai #5 | Jean Bart

Eugeniu Botez, născut în 1874, provenea dintr-o familie de militari, astfel că tatăl său Panait, maior și mare patriot unionist, va lupta în Războiul de Independență. Inspirat de acesta, urmează „Școala de băieți nr. 2” din cartierul Rășinari al Iașiului (unde l-a avut ca învățător pe Ion Creangă), apoi Liceul militar din Iași și Școala de ofițeri de la București, pe care o va absolvi cu gradul de sublocotenent. A ales o carieră de ofițer de marină, cu diverse funcții în administrația portuară românească a epocii. Va deveni cunoscut ca scriitor sub pseudonimul Jean Bart, împrumutat de la un faimos pirat olandezo-francez din secolul al XVII-lea. Dacă în alte literaturi proza cu subiecte maritime era de mult gustată de cititorii dornici de aventuri exotice, la noi ea este introdusă de Jean Bart, care, ajutat de instrucția sa marinărească dar și de talentul literar, dezvăluie o lume inedită și palpitantă, cea a marinarilor, cu rigorile, dar și frumusețea unui mediu adesea periculos, dar mereu spectaculos. Romanul său cel mai cunoscut este „Europolis”, din 1933, apărut cu puțin timp înainte de moartea autorului și cu o prefață semnată de George Călinescu, în care descrie viața din cosmopolitul oraș Sulina, de la începutul secolului XX, sub pretextul unei povești de familie a unor negustori greci. La acest roman nu este interesantă doar povestea familiei Marulis, ci mai ales atmosfera unui oraș unic și exotic, în care se amesteca o populație heteroclită, de funcționari ai Comisiei Dunării de Jos, de marinari și dezmoșteniți ai sorții de toate națiile, eșuați în ultimul port al Dunării de dinainte de Marea Neagră, dar la fel de interesantă este și prima sa carte, „Jurnal de bord, schițe de bord și marine”, din 1901, în care vorbește despre experiența sa de cadet pe bricul „Mircea”, legendarul velier școală al marinei românești, la bordul căruia au trăit botezul mării nenumărate generații de viitori ofițeri de marină până în zilele noastre. Scris într-un stil aparent frust, lipsit de elegante întorsături de frază, presărat cu expresii marinărești (aspect pe care îl remarcă în mod special G. Călinescu, în monumentala sa istorie a literaturii române), textul dezvăluie totuși o poezie ascunsă și un dramatism bine dozat, care îi dă profunzime, detașându-l de o simplă înșiruire de întâmplări maritime. Aici, scriitorul se înduioșează și de soarta unor animale, precum o vacă, ce urma să fie transportată cu un vas după ce vițelul ei este confiscat, care preferă să se arunce în valuri, sau cazul unui câine care pune întreaga navă în carantină în Anglia, de frică să nu se corcească rasele autohtone ori să răspândească turbarea. Jean Bart a deschis calea pentru alți scriitori interesați de spectaculosul aventurilor maritime, în frunte cu Radu Tudoran, autorul unui alt roman memorabil: „Toate pânzele sus”.

Text: Radu Băieșu, redactor

Foto: Jean Bart în costum de ofițer de marină (1897), arhiva MNLR