Corespondențe de mai #6 | Petru Ursache

Remember Petru Ursache – 90 de ani de la naștere

A fost pasionat de studiile de mitologie şi de istorie a religiilor ale lui Mircea Eliade, o dovadă o reprezintă volumul „Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade”, tipărit în două ediţii (1999 şi 2008). Studiile sale prezintă sistemul mitologic al lui Mircea Eliade, pornind de la definiţia dată de acesta mitului. Autorul reliefează legătura strânsă dintre mituri şi literatură, acestea reprezentând modele de inspirație pentru numeroşi scriitori, Claude Lévi-Strauss descriindu-le ca fiind „tipare fundamentale ale imaginarului”.

A dorit să studieze în străinătate și să meargă pe urmele lui Mircea Eliade la Sorbona, la  Chicago sau Seattle, dar autoritățile comuniste i-au respins de fiecare dată cererea. A fost marcat de abuzurile dictaturii, dar a rămas un adevărat profesionist, curajos în a-și exprima opiniile,  fără compromisuri,  insuflând studenților săi dragostea pentru cercetarea folclorului românesc.

De ce Camera Sambô? În romanul „Noaptea de Sânziene”, camera închiriată de personajul  Ștefan într-un hotel este spațiul în care retrăiește o experiență din copilărie – numită camera Sambô. Acest spațiu reprezintă locul de întâlnire, atât pentru copilul de altădată care își dorește să intre în ea, cât și pentru maturul reîntors prin evocare în spațiul și timpul copilăriei. Este camera în care ființa are puterea de a trăi în afara timpului.

,,Şi atunci, în clipa aceea, am înţeles ce este Sambô. Am înţeles că există aici, pe pământ, lângă noi, la îndemâna noastră şi totuşi invizibil celorlalţi, inaccesibil celor neiniţiaţi − există un spaţiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, dacă ai avut norocul să-l cunoşti, nu-l mai poţi uita, apoi, toată viaţa. Căci în Sambô simţeam că nu mai trăiesc aşa cum trăisem până atunci; trăiam altfel, într-o continuă, inexprimabilă fericire. Nu ştiu de unde izvora beatitudinea asta fără nume. Mai târziu, amintindu-mi de Sambô, am fost sigur că acolo mă aştepta Dumnezeu, şi mă lua în braţe îndată ce-i călcam pragul. N-am mai simţit, apoi, nicăieri şi niciodată, o asemenea fericire, în nicio biserică, în niciun muzeu; nicăieri şi niciodată. Rămâneam, probabil, ceasuri întregi acolo, pentru că, reîntorcându-mă lângă ai mei, îi găseam agitaţi, neliniştiţi, uneori furioşi. «Unde ai fost? mă întrebau. Te căutăm de trei ceasuri…» M-am jucat, minţeam eu. Şi nicio ameninţare, nicio pedeapsă nu mă speria. Acceptam zâmbind toate: gândul că mă voi putea întoarce în Sambô, mă consola. Odată, venisem acolo cu câteva bomboane în buzunar. Fără să-mi dau seama, am luat o bomboană şi am început s-o sug. Imposibil! Nu avea niciun gust. Şi nici n-o puteam suge. Gura mi-era uscată. Nu-mi puteam mişca limba. Nu puteam face nimic în Sambô. Nu mi-era foame, nu-mi era sete, nu-mi era somn. Trăiam, pur şi simplu, în paradis.” (Mircea Eliade, „Noaptea de Sânziene”)

Prezentare: Oana Oros, muzeograf în cadrul expoziției de bază a MNLR Crețulescu