Corespondențe de mai #9 | Henriette Yvonne Stahl și Ion Vinea

Fotografiile care păstrează portretul scriitoarei Henriette Yvonne Stahl ne redau imaginea unei femei misterioase, cu o postura elegantă, rafinată, puternică prin însăși fragilitatea sa.

S-a născut în Franța. Ajunge cu părinții săi în România, la vârsta de un an, în perioada în care Bucureștiul trăia intens la belle époque. Bunica sa de origine franceză și bunicul său german s-au cunoscut pe teritoriul Țării Românești, la mijlocul secolului al XIX-lea, fiecare ajungând aici din alte considerente. Tatăl său a fost un apreciat grafolog, istoric și stenograful Parlamentului României, introducând  sistemul de stenografie în România.

În copilărie, a studiat pictura și baletul, ulterior, Conservatorul de Artă Dramatică. Cu o gândire profundă și intuitivă, cultă, exigentă cu sine și cu cei din jur, preferă adesea singurătatea.

Dar prezența sa a fost remarcată, imediat, la întâlnirile cenaclului condus de Eugen Lovinescu, unde participau, de asemenea, și alte scriitoare. Portretul său va fi conturat de cronicarul Ieronim Șerbu:

„gâtul lung și înalt de lebădă, cu nările înțepate (…). Decolteul rochiei, de culoarea vișinei putrede, braţele goale dezvăluiau o carnaţie delicată, cu frăgezimi de crin imaculat.”

Se va bucura, totuși, de compania selecților săi prieteni, scriitorii Ion Minulescu și Panait Istrati, pianista Cella Delavrancea, compozitorul George Enescu și Maruca Cantacuzino, Martha Bibescu, artista Milița Petrașcu (în atelierul căreia îl întâlnește pe Brâncuși), prieteni, de asemenea, și ai lui Ion Vinea. A fost apropiată a Reginei Maria, care și-o imagina soție a fiului său, Carol al II-lea. A trăit 84 de ani, fiind martora celor două războaie mondiale și a schimbării din 1945, demonstrând – dincolo de talentul literar asumat – o extraordinară capacitate de adaptare, mai cu seamă după experiența din închisoare, unde ajunge la 61 de ani, închisă pentru trădare de patrie, la nouă luni după ce fostul său soț, scriitorul Petru Dumitriu, fugise din țară.

În anii ’30, Henriette Yvonne Stahl este actriță la Teatrul Național, acolo unde îl va cunoaște pe scriitorul Ion Vinea.

Întâlnirea care avea să marcheze destinelor amândurora va fi povestită de scriitoarea Henriette Yvonne Stahl, în dialogul purtat cu cercetătoarea Mihaela Cristea:

„La Teatrul Naţional, unde eu eram actriţă, în anticamera directorului Alexandru Mavrodin. Eram în picioare, stînd de vorbă cu cineva. La un moment dat, mi-au căzut pe jos mănuşile. Mi le-a ridicat Ion Vinea, pe care nu-l cunoşteam. Cînd mi le-a întins, ni s-au întîlnit privirile. M-au frapat albastrul extraordinar al ochilor şi celebrul lui surîs..,, (Mihaela Cristea, Realitatea iluziei. De vorbă cu Henriette Yvonne Stahl, Editura Minerva, Bucureşti, 1996)

Au trăit intens, împreună, 14 ani și au rămas prieteni încă 20 de ani după despărțire. Ion Vinea s-a bucurat de un echilibru necesar alături de Henriette, iar ea, de o maturizare și o disciplină care au influențat scrierile sale literare. A fost fascinată de spiritul ludic al lui Vinea, de sensibilitatea lirică a acestui „prinț al poeziei”, cum îl vedea Eugen Ionescu.

În momentul întâlnirii cu Henriette, Ion Vinea conducea revista „Contimporanul” și publicase două volume de poezii, cel mai recent fiind „Paradisul suspinelor”, pe care avea să i-l dăruiască a doua zi după ce a cunoscut-o.

Muzeul Naţional al Literaturii Române păstrează în arhiva sa scrisorile pe care Henriette Yvonne Stahl  le-a trimis lui Ion Vinea din Spitalul de Stat din Târgu Mureş, în ultimele zile ale lunii august 1936, unde era internată în urma unui accident de mașină:

,,Dragă – tu nu şti ce bune sunt scrisorile tale. Dacă nu mi-ar fi teamă că au microbi dela poştaş le-aş pune la rană. O dragule ! ce bine că eşti aşa cum eşti. Scrisoarea de ieri m-a liniştit mult. Ce de grije ţi-am dus. Câteodată mă căzneam să nu mă mai gândesc. Nu puteam să-ţi ajut cu nimic. Tu vrei să-ţi povestesc «en detail», dar asta nu se poate. Eu am să-ţi povestesc şi tu ai să imaginezi cu totul alt ceva. De exemplu, tu spui de o tăietură la tâmplă şi la mine aşa ceva nu există. Apoi pe zi ce trece se vindecă. Ce ţi-aş spune eu astăzi, mâine, când ai primi scrisoarea, nu ar mai fi adevărat. Dar în definitiv şi rezumat totul se vindecă neaşteptat de bine (…)“

(Henriette Yvonne Stahl – Scrisoare nedatată către Ion Vinea, Muzeul Naţional al Literaturii Române)

(…) Crezi că ai să mă mai iubeşti? Cinci ani de zile am fost foarte fericiţi. E bine. Sînt o fire foarte recunoscătoare. Aştept zilele care urmează. Sîntem atît de puţin stăpîni pe întîmplări – încît am cîteodată curiozităţi de copil“  (Henriette Yvonne Stahl – Scrisoare nedatată către Ion Vinea, Muzeul Naţional al Literaturii Române)

„(…) zilele sunt numărate cu clipe de așteptare (…). Și acum noaptea eu visez urât, oamenii cad și eu strig: Capul, feriți capul! – o să treacă. Dar dacă ai ști ce dor, cât dor. Aș dori atâta să poți veni aci să mă duci acasă. Mie încă mi-e frică de tot ce se mișcă și merge, de tren. Cu tine ar fi atât de bine!.”

(Henriette Yvonne Stahl, scrisoare nedatată către Ion Vinea, păstrată la Muzeul Naţional al Literaturii Române)

Prezentare de Oana Oros, muzeograf MNLR Crețulescu