Corespondențe de martie #3 | Dialogul epistolar dintre E. Lovinescu și Vladimir Streinu

Dialogul epistolar dintre E. Lovinescu și Vladimir Streinu aduce în actualitate ambianța lumii culturale interbelice și punerea în dezbatere a tot ce o compunea. Printre scrisorile care se regăsesc astăzi la Muzeul Național al Literaturii Române se numără și cea din data de 4 martie 1927, în care sunt expuse aspecte de ordin literar, dar și nume semnificative în epocă și în timp (G. Călinescu, Ion Barbu sau Ghe. Brăescu). La data expedierii acesteia, E. Lovinescu era deja un nume de referință. Depășise de multă vreme perioada debutului, publicase pagini numeroase de istorie și critică literară, fondase magazinul ilustrat Lectura pentru toți, apoi revista, dar și cenaclul literar Sburătorul și, desigur, era conștient de influența pe care o putea avea asupra tânărului Vladimir Streinu, plecat la Paris pentru a-și pregăti teza de doctorat. E. Lovinescu intuise deja competența lui Vladimir Streinu de când acesta începuse să frecventeze cenaclul Sburătorul. Poezia Minunea, la care face referire în scrisoare, este una dintre creațiile publicate în revista Sburătorul: ,,Îți mulțumesc deci din inimă: mare minune și cu Minunea, că nu ne-ai uitat. Comprimată și stoarsă ca o rufă, va apare cu N° 9.”

Menționările aproape telegrafice fie ale unui articol, fie ale unui nume, devin indicii care vin să coloreze harta contextului cultural de care nu trebuia să fie privat Vladimir Streinu.

Scrisoarea lui E. Lovinescu reprezintă dovada că intuise germenii profesionalismului și înzestrării lui Vladimir Streinu (atunci când balanța înclina mai mult spre poezie, decât spre critică), surprinde realitatea lumii literare interbelice și completează notițele din Agendele literare de la Sburătorul.

Text de Mihaela Stanciu