10 mai 2021 — Evenimente

Corespondențe de Mai #3 | Gheorghe Crăciun

Prozatorul, profesorul și teoreticianul Gheorghe Crăciun s-a născut în 1950, într-o comună din județul Brașov, de orașul cu același nume legându-l multe, printre care și activitatea de profesor universitar. Ca scriitor și-a început cariera în 1982, cu romanul „Acte originale/copii legalizate”, deși începuse să scrie încă din anii ’70, din studenție. A avut vocația profesoratului încă de timpuriu, începând de la absolvirea facultății, când ajunge profesor de liceu în comuna Nereju, urmând ca după 1990 să predea la Facultatea de Litere din Brașov. O proză de-a sa a apărut în volumul-manifest al prozatorilor optzeciști „Desant” – echivalentul celui de poezie „Aer cu diamante” – deși, spre deosebire de majoritatea colegilor de generație, publicase un roman. Au urmat romanele „Compunere cu paralele inegale”, „Frumoasa fără corp”, „Femei albastre” și „Pupa russa”, cel mai cunoscut roman al său. Cărțile i-au fost recompensate de numeroase premii, începând cu premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din 1983 și terminând cu un alt premiu al aceleiași uniuni de breaslă pentru romanul „Pupa russa”, din 2004. Romanul urmărește destinul frumoasei Leontina Guran, din adolescența petrecută într-un internat, cu primele experiențe erotice, și continuă cu dezvoltarea ei ca femeie și cu experiența unei existențe trăite sub presiunea perioadei comuniste, care de la acceptarea ei în U.T.C. începe să-i dirijeze viața. Interesantă este și abordarea autorului, care mărturisește că personajul Leon + Tina reprezintă o ideală alcătuire androgină, compusă dintr-o parte feminină (personajul) și o alta masculină (autorul). După o existență ratată, încercarea ei de a evada eșuează, fiind omorâtă într-o cameră de hotel. Gheorghe Crăciun a fost și un valoros autor de eseuri de teorie literară, nu doar din postura de practician al literaturii, ci și ca profesor universitar. Dintre acestea, amintim doar „Introducere în teoria literaturii”, „Experimentul literar românesc postbelic” sau „Aisbergul poeziei moderne”. A avut un rol important în formarea studenților săi, dar și a altor scriitori textualiști, fiind considerat unul dintre cei mai talentați prozatori ai generației sale.

Prezentare: Radu Băieșu, redactor

Vă invităm să ascultați un fragment dintr-un interviu radiofonic realizat de Georgeta Drăghici cu scriitorul Gheorghe Crăciun.

http://cineliteratura.ro/video/gheorghe-craciun-intr-un-interviu-radiofonic/