Critici români, despre Eugen Simion

Până în decembrie ’89, unul dintre stâlpii de rezistență ai criticii și literaturii estetice împotriva tăvălugului ideologic. După ’89, principalul apărător, prin fapte personale și instituționale, al tuturor valorilor estetice ale literaturii române împotriva minimalizării, denaturării, ocultării și eliminării acestora. (Între fapte: colecția „Opere fundamentale ale literaturii române”, ajunsă la al 300-lea volum, Dicționarul general al literaturii române, Cronologia vieții literare românești, ediția facsimilată a manuscriselor Eminescu). Eugen Simion a fost probabil românul cel mai înjurat pentru că a făptuit.

Nicolae Mecu
______

În adolescență, vânam cărțile lui Eugen Simion prin anticariate. Scriitori român de azi, Timpul trăirii, timpul mărturisirii, Întoarcere autorului, apoi Moartea lui Mercutio au contat enorm în cristalizarea ambiției mele de a deveni critic literar. I-am citit apoi toate volumele și am învățat enorm nu numai din erudiția lui, ci și din pasiunea pentru literatură și din eleganța stilului său critic.

L-am cunoscut bine. Nu cred că exagerez dacă spun că multă vreme am fost apropiați: un soi de prietenie respectuoasă dinspre mine, un fel de simpatie altruistă din partea lui. Am avut șansa să colaborez în multe proiecte cu el. Mi-a acordat, când eram încă foarte tânăr, o mare încredere, pe care am dus-o aproape nouă ani cum am putut. Avea o uriașă voință de a construi. Nu era deloc simplu să ții pasul cu el. Are o operă critică masivă și de neocolit, dar a inițiat și coordonat și proiecte majore ale culturii contemporane. De la Dicționarul general al literaturii române, la seria de ediții din „Opere fundamentale” sau Cronologia vieții literare.

A făcut multe pentru criticii anilor 2000, la începutul drumului lor: cred că aproape 10 ani ne-a adunat pe aproape toți la „Colocviile tinerilor critici”, ne-a ascultat, ne-a urmărit, ne-a citit. Ne-a ajutat pe mulți când a fost nevoie. La un moment dat, au intervenit despărțiri, dezacorduri, rupturi. Fiecare a mers pe drumul lui, pentru că și tinerețea se sfârșește odată și-odată. Cred însă că mulți critici din generația mea îi datorăm multe.

E un moment încărcat emoțional, deci nu-mi înghit vorbele mari: Eugen Simion a fost un om care a contat în destinul meu; sau în scrisul meu; sau în cariera mea. Nu le disting prea bine.

E, în orice caz, unul dintre cei mai mari critici ai culturii române.

Mulțumesc pentru toate, Domnule Profesor!

Drum lin!

Bogdan Crețu
______

N-am fost într-atât de apropiați încât să-mi asum astăzi cine știe ce amintiri cu Eugen Simion. Dincolo de câteva intersecții în viața de zi cu zi, totdeauna afabile, l-am privit întotdeauna printr-un soi de filtru: acela al cărților pe care le-a scris. Probabil asta m-a și ajutat să rămân imun, în frământata lume literară românească, și la antipatiile preconcepute, și la grăbitele elanuri adulatorii. Realizez acum că, fără să-mi dau seama și în niciun caz programatic, i-am parcurs, în ani, toate titlurile. Adeseori din pură plăcere. Fiind sau nu de acord cu concluziile sale (mi-ar plăcea să se înțeleagă: în critica literară, diferența de opinie e o formă de respect), dar simțind la tot pasul că are rost. În definitiv, acesta e sensul adânc al oricărei cărți: să-ți confirme că are rost.

Cosmin Ciotloș