9 noiembrie 2020 — Evenimente

De bine, de rău | Cosmin Ciotloș despre Mihail Sadoveanu

Episodul de astăzi al rubricii „De bine, de rău” se concentrează asupra lui Mihail Sadoveanu, de la a cărui naștere s-au împlinit recent 140 de ani. Analiza criticului Cosmin Ciotloș îl are ca subiect pe Sadoveanu la anul debutului său editorial din 1904, atunci când îi apar cele patru volume – „Povestiri”, „Șoimii”, „Crâșma lui Moș Precu” și „Dureri înăbușite”, cu focus pe primul dintre ele, texte care ar trebui revizitate și analizate în cele mai subtile conexiuni pentru că, independent, dar și ca ansamblu, reușesc să configureze unul dintre cele mai bune volume de proză din literatura română, dezvăluind un Sadoveanu critic și realist, capabil de performanțe literare incontestabile. Tot în contextul anului 1904, Cosmin Ciotloș amintește și despre reacția unui strălucit critic, H. Sanielevici, care comite „o greșeală de forță” la adresa lui Sadoveanu. Despre toate acestea, într-un nou episod „De bine, de rău”, accesibil aici: