De la Case adunate… și iarăși la lume date, Episodul 19

Episodul 20, Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”

„Crăp uşa cu sfială,
Odaia ţi-este goală.
În perini se păstrează încă
O urmă-a capului adâncă.
La pat, stingheri, pantofii tăi de catifea,

Şi pe cearşaf o pată de cafea.
M-am întâlnit prin casă
Cu-o umbră vaporoasă.
De când pierişi, mi te-arătai întâi.

Măcar ca umbră, rogu-mă, rămâi.”

(Tudor Arghezi, „Ție, căreia…”, 1967)

Începem împreună Săptămâna Patimilor și ne dorim ca prin scriitorii noștri atât de iubiți să vă aducem în case din lumina sufletelor, scrierilor, caselor, vieții lor. Cele mai intime și pure gesturi, cele mai luminoase chipuri, cele mai sensibile cuvinte scrise sau rostite.

Colega noastră Dorothea Nicolescu, în prima zi a acestei săptămâni sfinte vă invită la o cafea specială, așa cum ne imaginăm astăzi că i-ar fi plăcut lui Arghezi. Nu știm ce gust purta cafeaua sa, dar știm că își savura licoarea zi de zi alături de Paraschiva, soția, iubita, prietena lui de-o viață, care i-a fost alături 57 de ani. Mai știm cum era ea preparată și ce recipiente folosea Paraschiva pentru a aduce magia în viața lor. Parte din ustensilele folosite se află și astăzi în Mărțișorul iubirii lor, clădit cu răbdare și devotament an cu an de cei doi, acest rai care poate nici nu ar fi existat fără această minunată ființă din viața scriitorului.

„Tătuțul a murit de dorul Măicuței.”, mărturisea Baruțu. S-a stins la doar un an de la dispariția Paraschivei, timp în care și-a dat răgazul de a-și trăi și a-i mărturisi dorul prin cuvânt, pe care îl stăpânise toată viața cu atâta iscusință: „Ție, căreia”, poem scris de Tudor Arghezi în martie 1967, cu aproximativ patru luni înainte de a părăsi și el această lume.

Credite foto: Tudor Arghezi, fotografie din Arhiva Casei Memoriale „Tudor Arghezi – Mărțișor”, MNLR
Material video filmat și editat de Andrei Nicolescu