4 mai 2020 — Aniversări și evocări

De la Case adunate… și iarăși la lume date, Episodul 21

Episodul 21, Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”

„Lozul cel mare l-am câștigat în stima publicului când s-a aflat de scrisoarea de la Berlin prin care Caragiale, pe care eu nu-l cunoșteam încă, îi cerea domnului Mihail Dragomirescu informații asupra mea, ca persoană și ca poet de talent. Și când mă gândesc că tocmai un anonim, oricât de mare ar fi fost el socotit, și pe drept cuvânt de altfel, avea să mă ridice și pe mine de la anonimatul meu veritabil până atunci până la rangul de maestru.” (Ion Minulescu, „Nu sunt ce par a fi”, eseu publicat în Revista Fundațiilor Regale, 1942)

La scurt timp de la apariția poemului „În orașul cu trei sute de biserici”, publicat în Revista „Convorbiri”, în 1907, I.L. Caragiale, aflat în autoexil la Berlin, îi trimite directorului acestei reviste, Mihail Dragomirescu, o scrisoare prin care își arată curiozitatea și interesul de a-l cunoaște pe autorul acestui poem „neprețuit”: Ion Minulescu. Astăzi, colegul nostru Adrian David vă spune povestea poemului „În orașul cu trei sute de biserici” și a modului în care a fost primit de marele Caragiale, un început care a contribuit la consacrarea definitivă a scriitorului Ion Minulescu. Iar imediat ce vom redeschide apartamentul din Bulevardul Marinescu și ne vom revedea, veți putea vedea scrisoarea lui Caragiale, aflată chiar în patrimoniul casei.

Material video filmat de Adriana David și editat de Andrei Nicolescu
Credite foto: Arhiva Muzeului Național al Literaturii Române

 

46 vizualizări