Anul acesta a fost lansată cartea „Liliana Tomescu”, Editura Integral, purtând semnătura Marinei Spalas, dar și a lui Sergiu Cioiu. Liliana Tomescu, actriță a Teatrului Nottara din București timp de peste 30 de ani, a bătut record după record, lucru astăzi imposibil de egalat. „Pygmalion” a avut 500 de reprezentații, „Ciocârlia” – 400, „Luna dezmoșteniților”, puțin peste 600, iar „Adio, Charlie!” s-a jucat de 870 de ori. În 1964 i s-a acordat titlul de „Artistă Emerită”, un alt record, fiind cea mai tânără actriță – la numai 35 de ani – care l-a primit vreodată. Marina Spalas a vorbit despre carte și despre protagonista ei, la invitația Muzeului Național al Literaturii Române.
„Există în viață posibilitatea de a măsura anumite aspecte, chiar de a le orândui în diverse clasamente, în diverse ierarhii. Există și posibilitatea de a nu avea această posibilitate. E vorba de aspecte care nu pot fi măsurate, nu pot fi supuse unei clasificări, aspecte care constituie liberul arbitru al fiecăruia în funcție de aprecierea subiectivă bazată pe mulți factori diferiți de la individ la individ. Pentru a mă face mai bine înțeles împrumut un exemplu din sport. La patinaj artistic, de exemplu, subiectivitatea joacă un rol primordial: mie îmi place perechea de patinatori de la St. Petersburg, ție, cei de la Moscova. Cei din juriu, la fel: câți membri, atâtea păreri atâtea note diferite. Iolanda Balaș a sărit pentru prima oară în lume (înălțime femei) 1,91 m. Aici nu a mai încăput nicio părere individuală, subiectivă. Fiecare putea crede ce voia despre persoana Iolanda Balaș, dar despre sportiva Iolanda Balaș nu puteau exista și alte păreri «subiective»: era prima în lume la ramura ei de sport. Același lucru cu toți cei care atacă și au de-a face cu cifre, săritori în lungime, săritori în înălțime, atleți care luptă cu secundele și cu metri, toate intră în categoria «performanțe obiective măsurabile, posibile de clasat, incontestabile». Asta când vorbim despre sport. Cum stau lucrurile însă atunci când e vorba de teatru? Primul răspuns logic și la îndemână este: subiectivitatea are locul întâi. Mie îmi place un spectacol care ție nu-ți spune nimic. Ție, un decor ce în ochii mei nu are nicio valoare. Mie, un actor pe care tu nu poți să-l suferi. Și tot așa… Câți spectatori, atâtea păreri, atâtea opinii. A încerca să faci un clasament, o ierarhizare pare o «misiune imposibilă». Dar este oare așa? Îndrăznesc, după ce am studiat biografiile mai multor actori și actrițe, să afirm că această misiune nu este chiar atât de «imposibilă» pe cât pare. Ce mă ajută în această afirmație? Păi, cifrele, din nou dragele noastre cifre care nu pot greși niciodată. Sigur, talentul, harul, nu pot fi măsurate, nu pot fi aranjate în clasamentul de la cel mai talentat la cel mai puțin talentat. Dar a deține recordul numeric, a juca peste 870 de spectacole, asta spune ceva și despre talent. Niciun spectacol nu poate realiza acest număr de cifre ( 870) dacă nu este demn de a fi văzut. Dacă nu este cerut. Niciun actor nu poate atrage timp de zece ani numărul imens de spectatori pe care l-a atras această recordmană. Nu, nu este posibil dacă nu ai un talent neobișnuit. Vorbesc despre Liliana Tomescu. Și v-am dat numai un titlu de spectacol. Privind și celelalte titluri oglindite pe Wikipedia poți înțelege că această actriță deține nu numai recordul național, ci și pe cel mondial. Am cercetat comparativ vârfurile unor teatre de vază: teatrul englez, rus, francez, american. Nici Dorothy Tutin, nici Maggie Smith, nici Vera Marețkaia, nici Madeleine Renaud, nici Shirley MacLaine nu dețin aceste recorduri, aceste cifre. Aceste serii de titluri și autori prestigioși jucate cu sutele. Am fost curios să mă uit la numărul reprezentațiilor celor de la categoria «One man show». Nici Dave Allen la englezi, nici Raymond Devos sau Anne Romanoff la francezi nu dețin asemenea cifre. Nimeni. Liliana a bătut toate recordurile. A jucat în 30 de ani ce și cât nu a jucat nimeni în 60 de ani de carieră. Deci, dragi cititori, asta-i cartea despre Actrița care a bătut toate recordurile”, și-a îngăduit o părere de la Stockholm Lucian Muscurel, soțul Lilianei Tomescu.
Urmăriți dialogul despre cartea „Liliana Tomescu” aici:
