Doi prozatori pe săptămână | Radu Aldulescu și Liviu G. Stan

Întâlnirea dintre doi prozatori aduce răspunsuri interesante celor interesați. „În anii 80 lucram la 23 august, după ce lucrasem la Policolor. Apoi la Rotativa Universul, al treilea etaj sub pământ. Eram acolo când am definitivat romanul, «Sonată pentru acordeon», în 1988. Au trecut 28 de ani de când l-am publicat, iar reeditarea am privit-o cu teamă, pentru că nu mai știi cum sună, după atâta vreme. Joe Louis spunea la finalul carierei sale de pugilist: «Am făcut tot ce-am făcut cu ce-am avut la îndemână». Asta face și scriitorul. Am simțit că de bine, de rău merge. Atunci nu eram atât de bine structurat literar. Nu aveam atâta experiență, nu aveam atâtea lecturi ca acum. Acordeonul are o poveste și se aude foarte bine peste tot. E un instrument epic”, spune Radu Aldulescu, care a debutat în 1993 la Editura Albatros, cu romanul „Sonată pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Liviu G. Stan, unul dintre cei mai interesanți prozatori din generația lui., care a publicat romanele „Sânge de pasăre pe haine”, „Casele vor uita”, „Filip Manakis: o poveste europeană” afirmă că naturalețea epică și originalitatea construcției sunt două dintre calitățile prozei sale, la care se adaugă inteligența epică. N-a cochetat cu ideea plecării din România niciodată. „N-aș putea să schimb limba în care scriu. Nici măcar dacă aș cunoaște foarte bine limba engleză. N-aș fi putut gândi în engleză. E o diferență uriașă între a gândi într-o limbă și a scrie în acea limbă”, afirmă Liviu G. Stan.

Vă invităm să urmăriți dialogul dintre cei doi aici: