Glisează meniul stânga/dreapta
31 ianuarie 2018 — Evocări
Pe 31 ianuarie 1926 s-a născut la Cluj, în familia unui cunoscut medic-scriitor, Dominic Stanca, autor al unui remarcabil roman despre Primul Război Mondial (Între două fronturi, 1935). A murit de atac de cord pe 26 iulie 1976, la București. Văr după tată cu poetul și dramaturgul Radu Stanca, face parte din „al doilea val” al Cercului Literar de la Sibiu; oricum, nu a studiat la Sibiu (refugiul de sub ocupația horthystă îl petrece ca elev la Orăștie) și nu a colaborat la manifestările cerchiste fondatoare (manifestul și revista). A terminat studii superioare de actorie la Cluj (1949, secția dramă-comedie), cariera sa fiind marcată de influența Mariettei Sadova. Deși în 1936 un caiet cu poezii și desene al copilului, intitulat Ziua bună se cunoaște de dimineață, e trimis editurii ziarului Patria, debutul editorial matur datează în 1957 cu un volum de povestiri ardelenesc-istorizante (Roata cu șapte spițe), extins în 1968 sub titlul Pentru-un hoț de împărat, prin adăugirea unui nou ciclu (Tulnicele Iancului), mai crepuscular. Volumașele Aurică 2, Cenușăreasa ș.cl. sunt texte dramatice cu relevanță contextuală, iar Baladele ludic-folclorizante din 1971 (în genul unui Ioanichie Olteanu trecut prin suprarealism) și versurile meditativ-arhaizante din Itinerar dacic (1972) dau doar o vagă idee despre potențialul acestui poet și prozator uneori remarcabil, dar a cărui măsură se va vedea abia postum, când soția sa (Sorana-Iosefina-Caterina Plăcințeanu, aka regizoarea Sorana Coroamă) îi editează, în colaborare cu Mariana Vartic sau cu Doina Uricariu, scrierile inedite în două volume masive: Timp scuundat (1981) și Un ceas de hârtie (1984). Apărut cu puțin înaintea morții autorului, volumul O sălbatică floare și postumul Strada care urcă la cer (1977), conținând piese elaborate din prima tinerețe (ex. ciclul Nunțile de la Romos), arată un baladist de calitate, fără aristocratismul estet al vărului său, oscilând între un rafinament sobru, muzical, și un comic demitizant, aproape sorescian, împins spre portretistica grotescă (de ex. în Frizerul). Nu Sibiul ne întâmpină în fantasmele acestor poeme, ci Orăștia copilăriei, iar „fauna” bogată a personajelor care se perindă prin cadrele poematice au o notă de carnaval popular. Nu lipsesc, din aceste narațiuni lirice, referințele alchimico-ocultiste și amtmosfera retro de burg medieval mitteleuropean, ca în splendida Farmacistul. Viziunea este însă una realistă, lucidă. Excelente sunt povestirile fastuos-arhaizante, pastișe superioare în stil cronicăresc sau biblic, din Hurmuzul jupâniței (1968) – adevărate bijuterii livresc-istorice, plină de vervă narativă. La același nivel se situează și secvențele din micul roman postum Moara lui Veselin, o cuceritoare monografie multietnică și carnavalescă a burgului transilvan fin-de-siecle.
Text de Paul Cernat.