Două voci ale poeziei spaniole la București. Manuel Rico și Rosana Acquaroni

Uneori, întâlnirea dintre două literaturi începe foarte simplu: un poet vorbește cu un alt poet, un poem este rostit în limba în care s-a născut, apoi o altă voce îl aduce mai aproape, într-o limbă nouă. Între cele două rostiri se deschide un spațiu în care distanțele culturale devin, pentru o vreme, mai mici.

Miercuri, 16 septembrie, Sala de Actos a Institutului Cervantes din București a găzduit, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București, o întâlnire cu poeții spanioli Manuel Rico și Rosana Acquaroni, construită în jurul dialogului, lecturii și traducerii.

Manuel Rico a intrat în dialog cu Dinu Flămând, într-o conversație care a pus față în față două experiențe poetice și două spații literare. Întâlnirea dintre poeți are întotdeauna ceva diferit de interviul obișnuit: întrebarea vine din interiorul aceleiași experiențe a scrisului, iar conversația poate trece firesc de la cărți la memorie, de la propria poezie la literatura celuilalt și de la biografie la felul în care timpul ajunge să se transforme în vers.

În cea de-a doua parte a întâlnirii, Rosana Acquaroni și-a citit poemele, iar traducerile în limba română realizate de Mina Decu au făcut posibilă apropierea publicului bucureștean de universul său poetic. Spaniola și româna s-au succedat astfel în același spațiu, lăsând poemul să existe pentru câteva clipe în două limbi.

Lectura a adus în atenție și colecția „Hoja de Ruta”, proiect editorial coeditat de Institutul Cervantes, pentru care traducerea devine mai mult decât un instrument de acces la text: devine parte a drumului prin care poezia unei limbi ajunge să fie cunoscută într-o altă cultură.

În asemenea momente se vede poate cel mai limpede cât de important este traducătorul pentru circulația poeziei. Între vocea Rosanei Acquaroni și cititorul român se află lectura atentă a Minei Decu, alegerea fiecărui echivalent și încercarea de a păstra nu numai sensul, ci și tensiunea, ritmul și fragilitatea poemului. Traducerea nu înlocuiește originalul; îi oferă o nouă posibilitate de a fi ascultat.

Seara de la Institutul Cervantes a construit astfel o apropiere discretă între literatura spaniolă și cea română: prin conversația dintre Manuel Rico și Dinu Flămând, prin vocea Rosanei Acquaroni și prin limba română în care poemele sale au putut ajunge la public.

Festivalurile internaționale sunt alcătuite și din asemenea întâlniri, aparent simple, dar esențiale: un poet îl ascultă pe altul, o limbă face loc alteia, iar un poem își găsește cititori acolo unde, înainte de traducere, nu putea ajunge singur.

Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase drumuri ale poeziei: să plece dintr-o limbă fără să o părăsească și să ajungă, prin traducere, să trăiască și într-o alta.

Credit foto: Gryg Stoica