23 septembrie 2021 — Lansări de carte

Dublă lansare de carte Aura Dan – „Atelierul umbrelor” şi „Percepţii”

Miercuri, 29 septembrie 2021, începând cu ora 17.00, în Grădina MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8, Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește dubla lansare de carte a poetei Aura Dan – „Atelierul umbrelor” (proză) şi „Percepţii” (versuri).

Invitaţi: Daniel Cristea Enache, Lucian Gruia, Geo Călugăru, Dorel Vidraşcu. Momentartistic: Natalia Pancec – violonist. Magda Băcescu, Ştefan Apostol, Silviu Geamănu – actori.
Aura Dan s-a născut la 23 ianuarie 1966, în Tecuci, județul Galați. Poet, romancier, scriitor și publicist, Aura Dan este membruă a Ligii scriitorilor din România și a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, Chișinău, Moldova. Membru fondator și redactor-adjunct al revistei Convorbiri literar-artistice, a publicat „Rămășițe în culori” (Ed. Scriitorilor, 2015), „Culori pe eșafod” (Ed. Liric Grapf, 2016), „De trei ori treizeci și trei” (Ed. Liric Graph, 2017) și „Egofantezii” (Ed. Mircea cel Bătrân, 2018).

„Versurile Aurei Dan arată o structură de sensibilitate ce topește elementul concret și contondent într-o idee mai înaltă sau într-un sentiment. Realitatea înconjurătoare și parcursul existențial își pierd, în aceste reprezentări, constrângerile obiective, devenind lirice și melodioase. Chiar suferințele și plânsul ce le însoțește sunt lipsite de dramatism. Poezia e frumoasă, la propriu și la figurat”, scria Daniel Cristea Enache despre poezia Aurei Dan.

Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Observator cultural, Agenția de Carte, IQool, Contemporanul, Modernism, Radio Trinitas, Revista de cultură Familia, Ordinea Zilei.

Acest eveniment se desfășoară cu respectarea a măsurilor legale, impuse de situația actuală.