29 decembrie 2020 — Evenimente

Dupa 30 de ani | „Cum recitim literatura postbelică?”

De unde până unde se întinde literatura contemporană? Unii ar spune: după Al Doilea Război Mondial și până astăzi, cuprinzând atât literatura publicată în timpul comunismului, cea apărută imediat după 1989 („șocul libertății”), cât și aparițiile editoriale din ultimii ani. De ce acest răspuns este inadecvat? Întrucât vorbim despre experiențe sociale, sensibilități estetice, preferințe tematice, practici de lectură foarte diferite. Mai căutăm astăzi în cărțile de ficțiune parabola, adevărul interzis sau trimiterile subtile la elementul ideologic oprimant? Cum citim literatura scrisă în timpul comunismului? Criticul literar Bogdan Crețu propune, într-un episod-sinteză, o revizitare din perspectiva prezentului a literaturii postbelice, raportându-se la sensibilitatea noastră, la practicile noastre de lectură și cu o detașare de suspiciunile și încordarea politică specifice epocii comuniste, toate aceste elemente care nu au fost posibile nici în timpul apariției operelor, dar nici imediat după 1990.