17 noiembrie 2017 — Evocări

Elena Ghica

Pe 17 noiembrie 1888 murea la Florența, victimă a unei hernii cancerizate, cea mai proeminentă personalitate feminină de origine română e epocii pe plan european: Dora d`Istria, născută Elena Ghica pe 22 ianuarie 1828 la București. Tatăl ei, fratele domnitorilor Grigore Alexandru și Alexandru Dimitrie, a fost mare numismat și arheolog celebru în Europa, deținător al unei biblioteci imense, fondator al Muzeului Național din București și mare ban al Craiovei (a doua funcție în stat), iar mama sa, Caterina, grecoaică de origine, a fost sora dramaturgului Costache Facca și prima autoare autohtonă a unei cărți (traducerea unei broșuri despre educația copiilor). Copil minune (la 14 ani traducea impecabil în hexametri germani Iliada lui Homer), a impresionat cu știința ei de carte cancelariile europene, dar și pe romanticii autohtoni (Heliade, pe care l-a promovat în marile enciclopedii occidentale, Grigore Alexandrescu ș.a.). A avut o educație completă (de la sport și vânătoare la sociologie, istorie, istoria literaturii, muzică, pictură, religie), iar când familia ei a fost nevoită să părăsească țara, călătorind prin Europa Centrală, l-a avut drept mentor pe Alexander von Humboldt. De o cultură impresionantă, cunoscătoare a aproape tuturor limbilor europene și a mai multor limbi orientale, inclusiv sancrita, colaboratoare cu studii etnografice și comparatiste la reviste de pe întreg continentul (și din afara lui), membră a zeci de asociații savante și academii internaționale, călătoare și ambasadoare culturală asiduă, inclusiv în cele două Americi, cu relații la cel mai înalt nivel, a fost o militantă neobosită pentru emanciparea națiunilor estice și a categoriilor sociale asuprite. Căsătorită (nefericit) cu un Alexandr Kolțov Masalski, descendent al întemeietorilor Rusiei, separat de ea după câțiva ani, a fost biciuită de poliția țaristă petersburgheză pentru militantismul împotriva absolutismului țarist și în favoarea unirii principatelor, pe care a susținut-o pe toate căile disponibile (după 1866, a fost și o adversară a monarhiei lui Carol I). A fost și una dintre primele feministe europene, studiile din Les femmes en Orient și compoziția epistolară Des femmes par une femme fiind printre cele mai articulate pledoarii pentru drepturile femeii din vremea sa (după Mary Wolstonecraft). Dar și una dintre primele femei-alpinist (pe un vârf din Alpii Elvețieni a instalat steagul Valahiei). Corespondența sa vastă a fost editată și în românește, prin diligențele admiratorului ei Nicolae Iorga (corespondența cu Heliade se păstrează în arhiva George Potra). Lucrarea La nationalite hellenique d`apres les chants populaires a avut un succes imens în Grecia, care-i acordă titlul de cetățeană de onoare. Își descoperă originile albaneze și începe să militeze, fervent, în favoarea Albaniei (ceea ce-o face azi mai revendicată de albanezi decât de români). A scris un număr greu estimabil de studii militante despre popoarele din Peninsula Balcanică (de ex. Excursions en Roumelie et Moree, elogiate și de E. Lovinescu) și din Europa Centrală, ca și despre poeziile populare românești culese de Vasile Alecsandri. A fost acuzată de cercurile occidentale catolice că încearcă să limiteze influența „civilizatoare” a catolicismului în favoarea ortodoxiei. Influența ei apreciabilă asupra poeților romantici români rămâne încă de studiat (dosarul problemei a fost studiat cu aplicație de orientalistul Liviu Bordaș). Activitatea ei dominantă, competent monografiată de italianul Antonio d`Alessandri, a fost cea a unei ambasadoare de prim-ordin a Balcanilor și Orientului (inclusiv a Țărilor Române) în Occident. Din păcate, recunoașterea ei în România rămâne una de nișă, ceea ce e scandalos. E de sperat că lucrurile se vor schimba semnificativ în viitor.

Text de Paul Cernat

Foto : https://ro.wikipedia.org/wiki/Dora_d%27Istria

110 vizualizări