100 de ani de la nașterea lui Valeriu Anania

Astăzi, 18 martie 2021, se împlinesc 100 de ani de la nașterea, în comuna Glăvile, județul Vâlcea, a lui Valeriu Anania, cleric ortodox român și scriitor care, în frământarea istoriei, la gândul că ar putea muri ridicol și inutil, nici măcar de-o moarte bună, mărturisea: „Sentimentul acesta m’a întărâtat în gândul de a ține mâna pe condei și a-i dărui vieții – ca și morții – mele un înțeles de care să nu mă rușinez nici în fața oamenilor și nici la scaunul de judecată a lui Dumnezeu”. (Memorii – pg. 35)

Din cele dăruite prin scris vieții notăm: Miorița (1966), Meșterul Manole (1968), Du-te vreme, vino, vreme! ((1969), Păhărelul cu nectar – fantezie pentru copii (1969), Steaua Zimbrului (1971), Poeme cu măști (1972), Geneze (1971), Istorii agrippine  (1976), File de acatist (1981), Anamneze (1984), Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi (1992), Poezie religioasă românească modernă (1992), Greul Pământului (1982), Rotonda plopilor aprinși (1983), albumul Cerurile Oltului (1990), Amintirile peregrinului Apter (1991), romanul exotic Străinii din Kipukua: Memorii (2008).

Iar din cele dăruite vieții și morții deopotrivă, noua versiune românească a Bibliei, apărută în 2001, la care a lucrat 11 ani, rescrisă în întregime de mână, copiind-o și prelucrând-o cu migală, pricepere și răspundere, prin consultarea permanentă a unei întregi biblioteci de specialitate și având peste 8000 de note de subsol. După editarea nu fără piedici a acesteia, autorul nota: „Pentru vremea de acum, însă, trăiesc împăcarea de a-mi fi făcut datoria, dăruindu-i neamului meu această Biblie, așa cum i-am făgăduit-o părintelui Dumitru Fecioru, autorul ei moral”. (Memorii – pg. 663)

Tot ce scrisese până atunci literatură, a socotit a nu fi „ … altceva decât un exercițiu de o viață pe limba română, pregătindu-mă pentru ceea ce Dumnezeu îmi rânduise să fac în ultimii mei ani”. (Memorii – pg. 664)

Muzeul Național al Literaturii Române încearcă și el să își facă datoria în a nu lăsa în uitare o personalitate „ … care face din demnitate o supremă valoare și cultivă neatârnarea ca pe un superlativ al smereniei”. (Teodor Baconsky)

Prin mărturiile existente în patrimoniul muzeului descoperim omul care, având conștiința scriiturii, a găsit modalitatea de a depăși derivele istoriei, de a-și stăpâni gândurile, emoțiile și de a transforma tensiunile în echilibru și stabilitate.

Text scris de Eugenia Oprescu, Șef Secție Patrimoniu

Foto: Arhiva MNLR